Grecia speră să înregistreze o creştere economică de 2,7% anul viitor

Parlamentul Greciei a aprobat bugetul pe 2017, care este construit pe baza unei creşteri economice de 2,7% şi a unui surplus bugetar, care exclude serviciul datoriei, de 2% din PIB, dar prevede majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli, cerute de creditorii internaţionali în cadrul programului de asistenţă financiară, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 12 dec. 2016, 08:31
Grecia speră să înregistreze o creştere economică de 2,7% anul viitor

Dacă Guvernul reuşeşte să-şi atingă ţintele, va fi prima revenire pe creştere a economiei, din 2014.

Premierul Alexis Tsipras a apreciat că este un ‘buget al optimismului, al creşterii şi al redresării economiei’.

În 2016, Grecia a înregistrat un excedent bugetar primar de 1,1% din PIB, depăşind ţinta de 0,5% din PIB. Economia de 180 de miliarde de euro ar urma să se contracteze cu 0,3% anul acesta, conform proiectului de buget.

Datoria Greciei, cea mai mare din zona euro, se va situa la 176,5% din PIB în 2017, faţă de un nivel de aproximativ 180% din PIB previzionat anul acesta.

Veniturile din privatizare ar urma să ajungă la două miliarde de euro anul viitor.

Greciei i se cere de către creditorii internaţionali să adopte o serie de reforme importante şi să vândă mai multe active de stat, în conformitate cu acordul de asistenţă în valoare de 86 de miliarde de euro încheiat anul trecut.

Pentru prima dată după 2014, Grecia a înregistrat două trimestre consecutive de creştere a Produsului Intern Brut, punând astfel capăt recesiunii.

Oficiul de statistică din Grecia (Elstat) a informat recent că în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul precedent, PIB a crescut cu 0,5%, după un avans de 0,2% în trimestrul al doilea raportat la primul trimestru. Tehnic, două trimestre consecutive de creştere a PIB reprezintă încheierea recesiunii.

‘Economia greacă nu a cunoscut un ritm de creştere comparabil după primul trimestru din 2008’, a apreciat purtătorul de cuvânt al Guvernului grec Dimitris Tzanakopoulos.

Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2016, atât Guvernul de la Atena, cât şi Comisia Europeană, mizează în continuare pe un recul al PIB-ului Greciei de 0,3%, urmând ca abia în 2017 Grecia să înregistreze o creştere anuală de 2,7%.

Exceptând un scurt răgaz în 2014, economia Greciei s-a contractat constant începând din 2008 pe măsură ce creditorii internaţionali (Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) au impus măsuri dure de austeritate în schimbul împrumuturilor destinate să menţină ţara pe linia de plutire. Însoţite de tăieri de salarii şi pensii, precum şi de majorări de taxe, aceste măsuri de austeritate au avut un impact devastator asupra cererii interne şi cheltuielilor de consum, motoarele economiei Greciei.

La şase luni de la venirea sa la putere, la începutul lui 2015, guvernul de stânga condus de Alexis Tsipras a fost nevoit să accepte un al treilea plan de asistenţă. În schimb, în luna mai a acestui an, partenerii din zona euro şi FMI au convenit, în principiu, o reducere a datoriei Greciei, dar până acum nu au căzut de acord asupra ritmului şi amplorii unei restructurări pe termen lung a datoriei.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...