Grecia: Toţi călătorii care intră pe la punctul Kulata-Promachonas vor fi testaţi pentru COVID-19 (presă)

Economica.net
09 07. 2020
kulata_promahon_84326000

Până în prezent, în Thassos au fost consemnate şase cazuri de turişti infectaţi cu noul coronavirus. Patru dintre ei, care sunt cetăţeni sârbi, se află în prezent într-un hotel folosit ca loc de carantină. Ceilalţi doi turişti, a căror naţionalitate nu a fost precizată, dar despre care se crede că sunt bulgari, au primit permisiunea de a reveni în ţara de origine, scrie Agerpres.

Toţi cei şase turişti sunt persoane tinere, care nu prezintă simptome ale infectării cu noul coronavirus.

Autorităţile de la Atena au declarat, referitor la agravarea situaţiei epidemice în unele ţări balcanice, că numărul testelor efectuate asupra persoanelor care intră în ţară prin punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria este în creştere.

În cursul zilei de joi, aproape 90% dintre cei care au intrat prin punctul Kulata-Promachonas au fost testaţi. Este de aşteptat ca începând de vineri după-amiază traficul rutier să se aglomereze în zona acestui punct de trecere a frontierei, autorităţile greceşti fiind pregătite să testeze fiecare turist nou sosit.

Potrivit site-ului ekathimerini.com, autorităţile greceşti au confirmat un caz de COVID-19 şi în insula Naxos (sudul Mării Egee). Conform unor relatări publicate miercuri, ar fi vorba despre un medic grec care în urmă cu patru zile a sosit pe aeroportul internaţional din Atena venind dinspre Regatul Unit, via Serbia.