Grecia trebuie să asigure integritatea parlamentarilor şi magistraţilor ei – Consiliul Europei
În ultimul său raport privind Grecia şi citat de AFP, GRECO consideră că Atena este încă ‘într-un stadiu precoce al politicilor de integritate pentru parlamentari’, în principal pentru că ‘nu există încă un cod de conduită’ pentru aceşti aleşi.
Grupul de experţi se referă mai ales la ‘lacune de reglementare’ într-o ‘varietate de domenii’, arătând spre ‘manipularea cadrului legislativ şi instituţional, scutindu-i de răspundere pe autorii unor acte contrare legii, facilitată de lipsa de transparenţă a procesului legislativ’.
GRECO adresează o serie de 19 recomandări Atenei, cerându-i mai ales ‘reguli’ vizând consolidarea raportării conflictelor de interese, ‘reglementarea cadourilor pentru parlamentari şi a relaţiilor lor cu alţii, inclusiv grupuri de lobby’.
Grupul anticorupţie cere de asemenea Atenei să-şi ‘revizuiască sistemul de imunităţi’ şi să-i facă pe parlamentari ‘conştienţi de îndatoririle lor’, notează France Presse.
‘Corupţia este considerată acum ca una dintre problemele care au adus Grecia în actuala criză financiară’, scrie GRECO în raportul său de 61 de pagini disponibil în limba franceză.
Ea este chiar ‘una dintre cauzele principale ale crizei economice actuale’, insistă secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, citat într-un comunicat.
Grecia s-a clasat pe locul 69 din 175, potrivit indicelui de percepţie a corupţiei (2014) publicat de Transparency International citată în raport.
Într-o măsură mai mică, GRECO se referă de asemenea la metodele de selecţie a magistraţilor în Grecia, scrie Agerpres.
‘Chiar dacă judecătorii şi procurorii sunt supuşi unor reguli de carieră şi proceduri care să le protejeze integritatea, Grecia trebuie încă să facă o codificare a regulilor de conduită’, estimează GRECO, care speră că ‘strategia şi planul de acţiune anticorupţie – adoptate în 2013-2014 (de Atena) – vor conduce la schimbări’.
Compus din 48 de state europene şi Statele Unite, GRECO este un organism al Consiliului Europei creat în 1999 ce are ca scop ameliorarea capacităţii membrilor săi în lupta împotriva corupţiei.