Grecia uimeşte din nou. Are o gaură în buget dublă faţă de estimarea iniţială

Grecia trebuie să taie din cheltuieli şi să crească veniturile pentru a acoperi o gaură în buget de 20 miliarde euro, acţiuni esenţiale pentru respectarea angajamentelor faţă de creditorii externi, suma fiind aproape dublă faţă de estimarea iniţială, de11,5 miliarde euro, scrie Der Spiegel.
Economica.net - D, 23 sept. 2012, 11:47
Grecia uimeşte din nou. Are o gaură în buget dublă faţă de estimarea iniţială

Grecia poate primi următoarea tranşă a ajutorului extern de la creditorii internaţionali doar după acoperirea deficitului din buget, notează revista germană, citată de MarketWatch.

Oficialii zonei euro admit deja că cel de-al doilea program de ajutor extern convenit cu Grecia la începutul anului s-a îndepărtat puternic de obiective.

Guvernul elen aşteaptă încă din iunie o tranşă de 31 miliarde de euro de la fondul de urgenţă al zonei euro şi de la FMI, în timp ce recesiunea economică a devenit mai puternică decât se anticipa.

Premierul elen, Antonis Samaras, a întrebat de mai multe ori dacă Troica creditorilor externi – Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană – ar accepta ştergerea unei noi părţi a datoriei ţării, potrivit Der Spiegel.

Între timp, un nou conflict a izbucnit între guvernul german şi Comisia Europeană, referitor la momentul în care se poate vota asupra unui nou ajutor financiar pentru Grecia.

În timp ce Comisia vrea ca problema să fie decisă la Consiliul European de la mijlocul lunii octombrie, Berlinul consideră că date sigure vor fi disponibile cel mai devreme în noiembrie, scrie revista.

Un purtător de cuvânt al executivului comunitar a declarat, vineri, că delegaţia reprezentanţilor creditorilor internaţionali ai Greciei, care supraveghează programul de ajutor financiar al ţării, va lua „o pauză” în negocierile cu guvernul de la Atena, urmând să revină într-o săptămână.

Cotidianul elen Kathimerini a scris vineri, citând oficiali şi diplomaţi din UE, că raportul Troicii ar putea fi amânat până după 6 noiembrie, pentru că se doreşte evitarea oricărui şoc în economia mondială înainte de alegerile din Statele Unite.

Raportul era aşteptat în cursul lunii următoare, posibil înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro de pe 8 octombrie.

Analiza va reprezenta o bază pentru decizia de a furniza o nouă tranşă de ajutor Greciei, în lipsa căreia statul elen ar putea rămâne fără bani pentru salarii şi pensii, să intre în incapacitate de plată şi să fie nevoit să părăsească zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Prima deplasare externă a lui Nicușor Dan ca şef al statului: Summitul B9 şi Ţările Nordice de la Vilnius
Prima deplasare externă a lui Nicușor Dan ca şef al statului: Summitul B9 şi Ţările Nordice de la Vilnius
Preşedintele Nicuşor Dan va participa luni la Summitul B9 şi Ţările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca şef al statului....
Loteria Română: Report de peste 4 milioane de euro la Joker
Loteria Română: Report de peste 4 milioane de euro la Joker
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 4 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la aceeaşi ...
Primul proiect Tram-Train din România a fost aprobat. Rețeaua va avea 33 kilometri și 14 vehicule noi
Primul proiect Tram-Train din România a fost aprobat. Rețeaua va avea 33 kilometri și 14 vehicule noi
Consiliul Județean Bihor a aprobat indicatorii tehnico- economici de la cel mai ambițios proiect aflat în derulare, Tram-Train, ...
Vicepreşedintele Parlamentului European: 8 din 10 români nu ţin pasul cu tehnologia, inclusiv în viața profesională pentru o șansă la un job mai bun
Vicepreşedintele Parlamentului European: 8 din 10 români nu ţin pasul cu tehnologia, inclusiv în viața profesională ...
Transformarea digitală trebuie să fie un proiect de ţară, în condiţiile în care opt din zece români nu au competenţe ...