Grecia va lista la bursă 30% din acţiunile Aeroportului Internaţional din Atena

15 01. 2024
Aeroportul din Atena

Listarea aeroportului Eleftherios Venizelos la Bursa de la Atena ar urma să fie cea mai importantă operaţiune de tip IPO derulată în Grecia în ultimii 15 ani, scrie Agerpres.

Actualii acţionari AviAlliance GmbH şi membri ai familiei Copelouzos vor avea dreptul de a achiziţiona un pachet de 10%, respectiv 1% din acţiunile AIA. Listarea ar putea avea loc la începutul lunii februarie, potrivit unei surse care a dorit să îşi păstreze anonimatul pentru că detaliile nu au fost finalizate încă.

Aeroportul internaţional din Atena a înregistrat în 2023 un trafic record de peste 28 de milioane de pasageri, dintre care numeroşi turişti, fiind depăşit cu 10,2% precedentul record din 2019, „ceea ce demonstrează capacitatea sa de a reveni după pandemia de Covid-19”, a precizat AIA într-un comunicat de presă.

Statul grec deţine în prezent 55% din capitalul Aeroportului Internaţional din Atena, restul fiind împărţit între investitori privaţi, în principal compania germană specializată în gestionarea de aeroporturi AviAlliance. Firmele AviAlliance GmbH şi AviAlliance Capital au împreună un pachet de 40% iar familia greacă Dimitris Copelouzos are un pachet de 5%.

Listarea a 30% din acţiunile aeroportului internaţional din Atena vine într-un moment în care Grecia revine treptat la normalitate după o criză a datoriilor care a durat mai mult de un deceniu. Guvernul elen vrea să profite de apetitul puternic al investitorilor pentru activele greceşti, după ce anul trecut Grecia şi-a redobândit ratingul de tip „investment grade”.

Într-un interviu acordat în luna ianuarie a anului trecut, directorul Agenţiei pentru Privatizare din Grecia (HRADF), Dimitrios Politis, a spus că un pachet de 30% din acţiunile Aeroportului Internaţional din Atena ar putea fi evaluat la un miliard de euro, în funcţie de condiţiile de pe piaţă.