Autorităţile de la Atena trebuie să ramburseze luna aceasta şase miliarde de euro către creditorii internaţionali, dintre care 1,5 miliarde de euro numai către Fondul Monetar Internaţional.
‘Transferul este în derulare. Plata celor 580 de milioane de euro va fi finalizată în cursul acestei zile’, a declarat sursa guvernamentală.
Grecia, ţară care în prezent poartă discuţii cu partenerii din zona euro şi cu FMI în încercarea de a-şi renegocia acordul de asistenţă, a plătit deja către FMI o primă tranşă de 310 milioane de euro în data de 6 martie şi o altă de 340 milioane de euro în data de 13 martie. După efectuarea transferului programat pentru ziua de luni, Grecia va mai avea de plătit o ultimă tranşă de 350 milioane de euro în data de 20 martie.
Capacitatea de finanţare a Greciei este limitată, pentru că nu poate împrumuta de pe pieţele de termen lung şi mediu, iar achitarea unei tranşe de împrumut în valoare de peste şapte miliarde de euro din partea creditorilor săi depinde de punerea în aplicare de reforme de către guvernul stângii radicale. Cu toate acestea, ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat că problemele Greciei legate de lichidităţi sunt ‘nesemnificative’, dând asigurări că Executivul de la Atena va adopta toate măsurile necesare pentru a-şi achita datoriile.
Datoria Greciei se situează la 315 miliarde de euro sau 176% din PIB, un nivel considerat nesustenabil de mulţi analişti şi care nu poate fi rambursat în totalitate. Noul Guvern de stânga de la Atena a promis anularea măsurilor de austeritate ce au fost impuse Greciei în acordurile convenite cu creditorii internaţionali, precum şi anularea unei părţi din datoria ţării. Însă, pentru a obţine prelungirea cu patru luni a acordului de creditorii, Guvernul de la Atena a promis că îşi va onora obligaţiile financiare ‘la timp şi în totalitate’.