Grecia va primi joi 5,2 miliarde de euro. Există incertitudini cu privire la următoarele tranşe
„Plata va fi efectuată deoarece a fost aprobată deja” de către creditori, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Amadeu Altafaj, întrebat de AFP dacă Grecia va primi următoarea tranşă în valoare de 5,2 miliarde de euro, a cărei plată este prevăzută pentru 10 mai.
Un consilier economic al Guvernului grec, Ghikas Hardouvelis, îşi exprimase, anterior, îngrijorarea în acest sens. „Există întrebări cu privire la (efectuarea) plăţii sau nu”, a declarat el miercuri.
În pofida acestui fapt, după acest termen planează incertitudinea. Ministrul de Externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, a avertizat miercuri că nu se va fi plătit nimic, dacă nu se formează un Guvern.
„Noi trebuie să spunem, în prezent, poporului grec că situaţia este gravă, că nicio ţară din Uniunea Europeană nu va putea debloca nicio măcar o parte din aceste 130 de miliarde de euro pe care le-am pus la dispoziţia grecilor, dacă nu există un Guvern funcţional, care respectă regulile stabilite şi care gestionează banii acordaţi”, a declart el la Bruxelles.
Subiectul se va afla pe ordinea de zi a reuniunii de luni a miniştrilor de Finanţe din zona euro.
Grecia se va confrunta cu primul termen pe 15 mai, când va trebui să ramburseze suma de aproximativ 450 de milioane de euro, în contul unor obligaţiuni pe care deţinătorii au refuzat să le şteargă în cadrul unei vaste operaţiuni de restructurare a datoriei sale, desfăşurată în martie.
În plus, Atena trebuie să ramburseze Băncii Centrale Europene (BCE) aproximativ 3,3 miliarde de euro, până pe 18 mai.
Plătirea următoarei tranşe din ajutor, după 10 mai, de către creditorii internaţionali ai Greciei (UE şi FMI), trebuie să fie hotărâtă, iniţial, în funcţie de rezultatul negocierilor dintre creditori şi autorităţile elene prevăzute pentru iunie, dar care de-acum au devenit ipotetice.
Potrivit unor analişti de la Credit Suisse, de această nouă undă verde depind atât plata unei tranşe din ajutor în valoare de 23 de miliarde de euro, sumă destinată recapitalizării băncilor greceşti, cât şi plata celor opt miliarde de euro suplimentare destinate ajutării Atenei să facă faţă unor termene de rambursare, să reducă din deficit şi să asigure plata unor arierate.