Grecia va primi o tranşă mai mare de la FMI, probabil în luna mai

Economica.net
27 03. 2014
beautiful_santorini_greece_58292200

Săptămâna trecută, troika UE, BCE, FMI a încheiat cea de-a şasea misiune de evaluare a programului cu Grecia şi a aprobat elaborarea unei noi tranşe din acordul de împrumut. Ultima dată când Grecia a primit o tranşă din programul de sprijin a fost în luna iulie 2013, când i-a fost eliberată suma de 2,3 miliarde de dolari.

‘Deoarece unele revizuiri au fost amânate, va exista o rearanjare a transferurilor către Grecia’, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Bill Murray. ‘Presupun că va fi vorba de o sumă mai mare deoarece au apărut pauze între evaluări’, a mai spus Murray.

Separat, premierul grec, Antonis Samaras, a anunţat joi că Grecia se pregăteşte să revină pe pieţele financiare internaţionale.

‘După şapte luni de negocieri cu creditorii noştri, am ajuns la un acord care este un pas înainte, iar acesta va servi la revenirea noastră pe piaţă’, a declarat Antonis Samaras.

Grecia nu a mai accesat pieţele internaţionale după 2010, când randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni greceşti au atins un nivel nesustenabil, ceea ce a precipitat intrarea ţării în criză. Din 2010 şi până în prezent Grecia a emis doar certificate de Trezoreria cu maturitatea la trei şi şase luni.