Grecia: Venituri record din turism, 8,6 miliarde de euro în primele opt luni din 2013

Grecia a înregistrat venituri record din turism în primele opt luni din acest an, a anunţat şeful Asociaţiei companiilor de turism din Grecia (SETE), Andreas Andreadis, transmite site-ul ekathimerini.com.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 10:37
Grecia: Venituri record din turism, 8,6 miliarde de euro în primele opt luni din 2013

În perioada ianuarie-martie 2013, veniturile din turism au urcat la 8,68 miliarde de euro, depăşind recordul de 8,67 miliarde de euro înregistrat în perioada similară din 2008.

Andreas Andreadis a prognozat că în acest an câştigurile din turism ar putea ajunge la 11,6 miliarde de euro iar incluzând veniturile din croaziere, suma s-ar putea ridica la 12,2 miliarde de euro. În 2008, înaintea perioadei de vârf a crizei, veniturile din turism s-au situat la 11,6 miliarde de euro.

Conform surselor din industria turismului, în primele opt luni din acest an s-au înregistrat în Grecia cu 1,5 milioane de turişti mai mulţi decât în perioada similară din 2012. Numărul total al turiştilor în perioada ianuarie-martie 2013 a fost de 12,46 milioane, faţă de 10,96 anul trecut. SETE se aşteaptă ca 17,5 milioane de turişti să viziteze Grecia până la sfârşitul anului, faţă de 16 milioane anul trecut.

În perioada ianuarie-septembrie 2013, veniturile din turism au crescut cu 13,7%, la 8,69 miliarde de euro, comparativ cu perioada similară din 2012. Asociaţiile de turism se aşteaptă în acest an la venituri de 11 miliarde de euro.

În condiţiile în care cererea pe plan intern, investiţiile şi producţia industrială sunt afectate de măsurile de austeritate, cheltuielile vizitatorilor străini au devenit singurul motor de creştere a economiei Greciei.

Balanţa contului curent este un indicator important pentru cât de competitivă este economia unei ţări. Acest indicator s-a deteriorat constant în timpul boom-ului economic finanţat prin creşterea datoriilor, ajungând la nivelul record de 14,7% din PIB în 2008.

Turismul reprezintă 17% din PIB-ul Greciei, într-o ţară în care şomajul atinge aproximativ 27%.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...