Grecia: Veniturile din turism au generat un excedent de cont curent de 1,221 miliarde de euro în august
În august 2012, veniturile din turism au urcat la 1,663 miliarde de euro.
În 2008, deficitul de cont curent al Greciei ajunsese la 15% din PIB dar datorită măsurilor de austeritate situaţia s-a îmbunătăţit, FMI estimând că în acest an Atena va raporta un deficit de 0,8% din PIB.
‘Ajustările contului curent continuă într-un ritm solid, datorită veniturilor ridicate din turism şi a reducerii importurilor. Mă aştept ca deficitul în acest an să scadă sub 1% din PIB iar anul viitor să se înregistreze un uşor excedent’, a explicat economistul Platon Monokroussos de la Eurobank.
În perioada ianuarie-septembrie 2013, veniturile din turism au crescut cu 13,7%, la 8,69 miliarde de euro, comparativ cu perioada similară din 2012. Asociaţiile de turism se aşteaptă în acest an la venituri de 11 miliarde de euro.
În condiţiile în care cererea pe plan intern, investiţiile şi producţia industrială sunt afectate de măsurile de austeritate, cheltuielile vizitatorilor străini au devenit singurul motor de creştere a economiei Greciei.
Balanţa contului curent este un indicator important pentru cât de competitivă este economia unei ţări. Acest indicator s-a deteriorat constant în timpul boom-ului economic finanţat prin creşterea datoriilor, ajungând la nivelul record de 14,7% din PIB în 2008.
Şeful Asociaţiei companiilor de turism din Grecia (SETE), Andreas Andreadis, a declarat recent că îmbunătăţirea stabilităţii politice, comparativ cu 2012, scăderea preţurilor cauzată de criza economică, precum şi anularea vacanţelor în Turcia, Egipt şi Tunisia au contribuit la redresarea turismului elen.
Dacă tendinţa de creştere va continua, numărul de turişti străini ar urma să depăşească 17 milioane în 2013, faţă de 16 milioane anul trecut.
Turismul reprezintă 17% din PIB-ul Greciei, într-o ţară în care şomajul atinge aproximativ 27%.