Grecia vrea încă două milioane de turişti ruşi, din cauza problemelor din Turcia şi Egipt

Grecia încearcă să-i atragă pe turiştii ruşi, privaţi de destinaţiile lor preferate de vacanţă din Turcia şi Egipt, după deteriorarea relaţiilor dintre Moscova şi Ankara şi violenţele din Egipt, dar eforturile autorităţilor elene s-ar putea dovedi prea costisitoare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 09 dec. 2015, 17:14
Grecia vrea încă două milioane de turişti ruşi, din cauza problemelor din Turcia şi Egipt

Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au deteriorat semnificativ luna trecută după ce aviaţia turcă a doborât un avion de vânătoare rus care acţiona în Siria vecină, unde Rusia desfăşoară o campanie de bombardament împotriva grupărilor rebele. Rusia a răspuns printr-o serie de sancţiuni împotriva Turciei, inclusiv prin interdicţii la import şi restricţii de călătorie.

La începutul lui noiembrie, Moscova a ordonat suspendarea legăturilor aeriene cu Egiptul după atentatul împotriva unui Airbus al companiei Kogalâmavia (Metrojet) în peninsula Sinai, iar începând din 28 noiembrie agenţiile de turism din Rusia nu mai au dreptul să vândă sejururi în Turcia, oficial din motive de securitate, în urma doborârii unui bombardier rus Su-24 de către aviaţia turcă.

Ca rezultat, sectorul turismului din Grecia ar putea atrage cel puţin două milioane de vizitatori suplimentari în 2016 şi Atena intenţionează să accelereze emiterea vizelor pentru cetăţenii ruşi, a afirmat preşedintele Asociaţiei agenţiilor elene de turism (HATTA), Lyssandros Tsilidis.

Conform calculelor Reuters, dacă Grecia reuşeşte atragerea a cel puţin două milioane de vizitatori suplimentari în 2016, veniturile din turism s-ar putea majora cu două miliarde de euro. Comparativ cu media turiştilor străini, vizitatorii din Rusia stau mai mult şi cheltuie sume mai mari de bani în Grecia, care este tot o ţară ortodoxă.

Dar preţul pentru o noapte la pachetele de vacanţă din Grecia este de aproape trei ori mai ridicat decât în Egipt sau Turcia iar rubla s-a depreciat cu aproximativ 40% faţă de euro de la impunerea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, în 2014.
Anul trecut, Egiptul şi Turcia au fost principalele destinaţii de vacanţă pentru ruşi. Pe locurile următoare se află Thailanda şi Grecia.

În 2014, veniturile din turism obţinute de Turcia de pe urma celor peste 4,5 milioane de vizitatori ruşi s-ai situat la aproximativ trei miliarde de dolari. Agenţiile de turism din Rusia avertizează că anul viitor numărul turiştilor ruşi care vor pleca peste hotare va fi cu 40% mai redus decât anul acesta.

David Scowsill, preşedintele Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), estimează că agenţiile de turism vor renunţa probabil la destinaţiile din Egipt şi Tunisia din cauza atacurilor asupra turiştilor din acest an.

‘În ciuda dificultăţilor şi a atacurilor din întreaga lume, datele noastre arată că oamenii nu vor renunţa la călătorii ci mai degrabă îşi vor schimba destinaţiile. Pe termen scurt vor avea de suferit Egiptul şi Tunisia iar Spania şi Grecia vor beneficia de aceste tendinţe’, a afirmat David Scowsill.

Preşedintele HATTA, Tsilidis, a condimat creşterea interesului tour-operatorilor din Rusia. ‘Ţinta de două milioane de vizitatori suplimentari din Rusia este fezabilă, ţinând cont de evoluţiile din Turcia şi Egipt. Miercuri, Guvernul de la Atena a acceptat simplificarea procedurilor pentru obţinerea vizei de către cetăţenii ruşi, a declarat un oficial elen pentru Reuters.

Katerina Voropaeva, proprietara agenţiei ruse de turism Lord, a explicat că Grecia ar putea fi nevoită să-şi reconsidere politica de preţuri pentru a concura cu Egiptul şi Turcia.

Cele mai recente date publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG) arată că aproape 17 milioane de turişti au vizitat Grecia în primele opt luni din 2015, un avans de 10,6% comparativ cu perioada similară din 2014. Cel mai semnificativ avans s-a înregistrat din SUA (35,7%), Marea Britanie (24,9%) şi Germania (22,5%) iar cel mai semnificativ declin din Rusia (61,6%).

Conform estimările Asociaţiei Companiilor de Turism din Grecia (SETE) şi ale Ministerului Turismului, peste 26 milioane de turişti vor vizita Grecia în 2015 iar veniturile se vor ridica la aproximativ 14,5 miliarde de euro.

Anul trecut, Grecia a raportat un excedent de cont curent de 1,66 miliarde de euro, în creştere faţă de 1,09 miliarde de euro în 2013, datorită veniturilor din turism, care au urcat în 2014 cu 10,6%, la nivelul record de 13,44 miliarde de euro.

Sosirile vizitatorilor străini în Grecia au crescut anul trecut cu 23%, ajungând la nivelul record de 22 milioane, semn al vitalităţii acestui sector pe care statul elen se bazează pentru relansarea economiei.

În condiţiile în care cererea internă, investiţiile şi producţia industrială sunt afectate de reducerile bugetare, cheltuielile turiştilor străini au devenit principalul motor de creştere al PIB-ului elen.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ar trebuie să evite creşterile de taxe şi impozite, iar acesta este......
Anunț de la PPC pentru toți clienții
Anunț de la PPC pentru toți clienții
PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții, potrivit unui comunicat ...
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Programul de guvernare: Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi finalizată până la sfârșitul lui 2028
Finalizarea primei autostrăzi montane, care va traversa Munţii Carpaţi, inclusiv primele tuneluri montane la profil de ...
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife ...