Grecia vrea redevenţe mai mari de la compania canadiană Eldorado Gold

Autorităţile din Grecia poartă discuţii cu compania canadiană Eldorado Gold pentru a obţine redevenţe mai mari şi noi locuri de muncă de pe urma proiectelor miniere pe care compania Eldorado vrea să le dezvolte în Grecia, a declarat luni ministrul elen al Energiei, Kostis Hatzidakis, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 16 sept. 2019, 11:37
Grecia vrea redevenţe mai mari de la compania canadiană Eldorado Gold

Eldorado Gold Corp, companie prezentă şi pe piaţa din România, are două mine care funcţionează şi două proiecte în faza de dezvoltare în nordul Greciei, însă de mai mulţi ani se chinuie să obţină autorizaţiile necesare pentru dezvoltarea minei de aur Skouries. Investiţiile pe care grupul canadian intenţionează să le facă în nordul Greciei se numără printre cele mai mari investiţii preconizate a fi făcute în Grecia în ultimii ani.

La începutul acestei luni, noul guvern conservator de la Atena a emis autorizaţiile necesare pentru dezvoltarea minei de aur Skouries de către grupul minier canadian Eldorado Gold Corp.

„Vrem să avansăm cu un contract care, pe de o parte va trimite un mesaj investitorilor cu privire la climatul de afaceri din Grecia, şi, pe de altă parte, cu un contact care va garanta mai multe locuri de muncă, redevenţe mai mari şi o protecţie clară a mediului înconjurător în linie cu standardele europene”, a declarat Hatzidakis pentru Reuters. „În prezent se poartă negocieri. Am spus celor de la Eldorado Gold este că nu vrem ca aceste negocieri să încetinească dar că acest lucru depinde de propunerile pe care le vor face ei. Nu putem ajunge la un acord cu orice preţ”, a adăugat oficialul elen.

Unul din punctele de dispută între precedentul guvern de la Atena şi Eldorado viza planul companiei miniere de a construi o uzină care să proceseze minereul de aur extras la Skouries. Fostul guvern spunea că acest plan are unele deficienţe.

În schimb, noul prim-ministru Kyriakos Mitsotakis a spus că guvernul său ar putea revizui contractul pentru a include o nouă investiţie a Eldorado într-o altă regiune a Greciei.

Ministrul elen al Energiei, Kostis Hatzidakis, a mai spus pentru Reuters că doreşte să accelereze privatizările în sectorul energetic, inclusiv în ceea ce priveşte compania naţională de gaze naturale DEPA, la care statul grec deţine un pachet de 65% din acţiuni. Precedentul guvern a adoptat un act legislativ care viza divizarea operaţiunilor DEPA, în ideea de a vinde un pachet de 50,1% din acţiunile diviziei care regrupa operaţiunile de retail ale DEPA şi un pachet minoritar de acţiuni la divizia care regrupa reţelele de distribuţie din Grecia. Hatzidakis a spus că în scurt timp va modifica legea pentru a permite vânzarea unor pachete majoritare de acţiuni atât la operaţiunile de retail ale DEPA cât şi la reţeaua de distribuţie a companiei.

„Avem semnale că va exista un interes puternic din partea investitorilor”, a apreciat Kostis Hatzidakis.

În paralel, Kostis Hatzidakis lucrează la un plan destinat salvării companiei de utilităţi de stat Public Power Corp (PPC), care are arierate de 2,7 miliarde euro de pe urma facturilor la electricitate neplătite de consumatori în timpul crizei financiare. Autorităţile de la Atena au majorat discounturile oferite clienţilor care îşi plătesc la timp facturile în luna septembrie, în încercarea de a acoperi un deficit de lichidităţi la PPC estimat la peste 900 milioane de euro. În acest context, Hatzidakis a spus că statul grec va achita subvenţiile pe care le datorează PPC pentru că firma furnizează electricitate unor consumatori vulnerabili şi unor insule izolate. „Este vorba de aproximativ 200 milioane de euro şi o vom plăti în lunile următoare”, a spus Hatzidakis.

Conform acordului de asistenţă financiară convenit cu creditorii internaţionali, Grecia a acceptat ca PPC să vândă electricitate firmelor concurente la un preţ mai mic decât preţul de cost în ideea de a ajuta la liberalizarea sectorului energetic via licitaţii pentru energia electrică (NOME). Hatzidakis a spus că acest sistem a costat PPC aproximativ 600 milioane de euro iar licitaţiile NOME vor fi anulate.

În România, Eldorado Gold este implicată în exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Certej, judeţul Hunedoara. Zăcământul de la Certej este deţinut de Deva Gold SA, un joint-venture între compania canadiană Eldorado Gold (80%) şi compania de stat Minvest Deva (aproximativ 20%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...