Grecia vrea să participe la gazoductul Turkish Stream, între Rusia-Turcia-Occident, via Marea Neagră – TASS

Guvernul de la Atena susţine participarea Greciei la gazoductul Turkish Stream, care va face legătura între Rusia şi Turcia prin Marea Neagră, anunţă Panos Skourletis, noul ministru grec al Energiei, informează site-ul agenţiei TASS citat de MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 21 iul. 2015, 05:30
Grecia vrea să participe la gazoductul Turkish Stream, între Rusia-Turcia-Occident, via Marea Neagră - TASS

„Grecia susţine planul de construire a unei conducte de gaz natural care să fie o prelungire a gazoductului Turkish Stream”, a declarat Panos Skourletis la ceremonia de preluare a portofoliului de ministru elen al Energiei.

„Susţinem un astfel de plan pe teritoriul Greciei, ar deschide noi oportunităţi”, a subliniat ministrul grec al Energiei.

„Proiectul rus va oferi multe avantaje, pentru că Rusia va deţine o participaţie de 50% şi pentru că tarifele vor putea fi mai mari”, a explicat fostul ministru grec al Energiei Panagiotis Lafazanis, prezent la ceremonia de predare a atribuţiilor.

Compania greacă Energy Investments Public Enterprise (EIPE S.A.) şi grupul rus VEB Capital vor fi parteneri în proiectul care va costa circa două miliarde de dolari. Lucrările de construcţie vor fi suportate în totalitate de Rusia, putând crea 20.000 de locuri de muncă în Grecia, scrie MEDIAFAX.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat proiectul Turkish Stream în decembrie 2014. Gazoductul ar urma să înceapă din apropierea oraşului rus Anapa, situat în provincia Krasnodar, pe litoralul nordic al Mării Negre. Gazoductul ar urma să traverseze Marea Neagră până în oraşul turc Kiyikoy, de unde ar exista ramificaţii spre Europa Occidentală.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunță că SUA și-au reluat livrările de armament către Ucraina
Zelenski anunță că SUA și-au reluat livrările de armament către Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Statele Unite şi-au reluat livrările de armament către Ucraina, transmite Reuters, relatează Agerpres....
Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni – surse
Șeful FBI, Kash Patel, testează loialitatea angajaților insituției față de el cu detectorul de minciuni – surse
Sub direcţia lui Kash Patel, agenţii FBI nu mai jură credinţă Americii, ci doar directorului lor. Recurgerea la teste ...
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm salarizarea de activitatea spitalului
Bolojan: O direcţie importantă la care lucrăm este reducerea risipei din sistemul de sănătate. Este nevoie să legăm ...
Premierul Ilie Bolojan a susţinut vineri că salarizarea personalului medical este nevoie să fie legată de activitatea ...
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, pe care le consideră pași esențiali pentru eficientizarea administrației
Patronatul Concordia se repede să laude măsurile anunțate de Bolojan în viitoarele pachete de acțiuni fiscal-bugetare, ...
La scurt timp după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile fiscal-bugetare ...