Grecia vrea să rostogolească o parte din datoriile emise pentru susţinerea băncilor

Grecia intenţionează să acopere o parte din deficitul de finanţare pentru anul următor prin rostogolirea unor obligaţiuni în valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro, care ajung la maturitate în luna martie 2014, şi pe care Guvernul de la Atena le-a emis pentru a sprijini băncile locale, a declarat luni ministrul grec de Finanţe, Yannis Stournaras, informează Reuters.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 09:39
Grecia vrea să rostogolească o parte din datoriile emise pentru susţinerea băncilor

Exclusă de pe pieţele financiare după 2010, Grecia a fost ţinută pe linia de plutire graţie unor împrumuturi în valoare de 240 miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Potrivit ultimului program de sprijin, Grecia va fi finanţată până în a doua jumătate a anului următor, când autorităţile de la Atena speră să revină pe pieţele financiare.

FMI şi autorităţile de la Atena estimează că Grecia se confruntă cu un deficit de finanţare de aproape 11 miliarde de euro pentru 2014-2015. Pentru anul 2014 Comisia Europeană estimează deficitul de finanţare la 3,8 miliarde de euro în timp ce estimările FMI se ridică la 4,4 miliarde de euro.

‘Ne gândim să rostogolim bondurile emise de Ministerul de Finanţe, în valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro. În acest fel vom acoperi o parte din deficitul de finanţare’, a declarat Yannis Stournaras într-un interviu acordat cotidianului financiar Naftemporiki.

Autorităţile de la Atena au emis obligaţiuni în 2009 pentru a sprijini cu lichidităţi băncile elene în timpul crizei globale. În schimbul sprijinului, Guvernul a primit acţiuni preferenţiale la bănci.

Întrebat dacă obligaţiunile greceşti deţinute de băncile centrale din zona euro ar putea fi şi ele rostogolite pentru a acoperi deficitul de finanţare, Stournaras a răspuns că acest lucru este inclus în acordul din luna noiembrie 2012. Banca Central Europeană şi alte bănci centrale din zona euro au obligaţiuni guvernamentale în valoare de 19 miliarde de euro, dintre care titluri în valoare de 10 miliarde de euro ajung la maturitate în 2014.

Creditorii internaţionali au fost de acord să ajute Grecia prin reducerea costurilor de finanţare sau prelungirea perioadei de relansare a creditelor, cu condiţia să îndeplinească ţintele fixate pentru acest an. Stournaras a precizat că Grecia lucrează la o soluţie care prevede extinderea acestor împrumuturi până la 50 de ani, urmând că o decizie să fie luată de Eurogrup în luna noiembrie.

Până acum, Grecia a beneficiat de două programe de ajutor, în valoare totală de aproximativ 240 miliarde de euro. Luna trecută, şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că problemele financiare ale Greciei nu se vor termina în 2014 şi în consecinţă ţara va avea nevoie de un ajutor suplimentar din partea zonei euro înainte de a reveni pe pieţele financiare

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...