Grecia vrea să schimbe o parte din împrumuturile primite de la zona euro cu obligaţiuni pe 50 de ani
O astfel de măsură ar putea fi pusă în aplicare după ce statul elen înregistrează în acest an surplus bugetar primar, indicator care exclude costurile legate de plata dobânzilor.
Grecia a fost salvată de la colaps financiar cu două pachete de împrumuturi externe, totalizând 240 de miliarde de euro, începând din 2010.
Creditorii internaţionali au semnalat deja că sunt pregătiţi să acorde Greciei noi înlesniri în privinţa datoriei, constând în costuri mai reduse de finanţare sau prelungirea maturităţii împrumuturilor, în cazul în care ţara îndeplineşte obiectivele fiscale fixate pentru acest an.
„Printre propunerile analizate la nivel tehnic, ca parte a măsurilor de reducere a poverii îndatorării, se află şi emiterea de obligaţiuni pe termen lung, de până la 50 de ani, pentru înlocuirea împrumuturilor bilaterale din primul pachet de ajutor financiar”, a spus sursa.
Oficialul citat de Reuters nu a dezvăluit valoarea unei astfel de emisiuni de obligaţiuni.
Statele din zona euro au asigurat Greciei, prin împrumuturi bilaterale, 53 de miliarde de euro în primul pachet de ajutor financiar, în valoare de 110 miliarde de euro. FMI a contribuit cu 20 de miliarde de euro, iar restul a venit de la fondul de urgenţă al uniunii monetare europene.
Plata împrumuturilor bilaterale ar trebui să înceapă în 2025.