Grecia vrea să vândă participaţii majoritare la patru porturi – Reuters
În acest an, statul elen vrea să obţină din privatizări venituri de 2,4 miliarde de euro.
Vor fi vândute participaţii majoritare la porturile Alexandropolis, Igoumenitsa, Heraklion şi Volos, a anunţat HRADF pe site-ul său, scrie Agerpres.
În 2016, grupul chinez COSCO a cumpărat o participaţie de 51% la portul Pireu, cel mai mare din Grecia. Un consorţiu condus de o firmă germană a achiziţionat de asemenea 67% din portul Salonic, în 2018.
Guvernul de la Atena a promis că va accelera privatizările, o condiţie-cheie inclusă în programul convenit de Grecia cu creditorii săi, în ideea de a atrage investiţii şi a stimula creşterea economică, într-o ţară care începe să îşi revină după mai mulţi ani de criză.
Actuala criză provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) nu a afectat până acum programul de privatizare, a declarat pentru Reuters un oficial elen.
Săptămâna trecută, premierul Kyriakos Mitsotakis anunţase că Guvernul va injecta zece miliarde de euro pentru a sprijini economia afectată de epidemie.
Banca Centrală a Greciei a înrăutăţit prognoza de creştere a economiei în acest an de la 2,4% la 0%, din cauza efectelor negative ale pandemiei.
Marţi, 31 martie, numărul deceselor din Grecia cauzate de noul coronavirus a ajuns la 49, în timp ce 1.314 persoane sunt contaminate.