Grecia: Zona euro refuză extinderea programului de ajutor – ministru slovac de finanţe
‘Data limită pentru extinderea programului a fost la sfârşitul săptămânii trecute. Din cauza procedurilor parlamentare, este imposibil să fie extins dincolo de ziua de astăzi’ (marţi), a scris ministrul Peter Kazimir pe contul său de Twitter.
Pe de altă parte, guvernul de la Atena a anunţat că teleconferinţa Eurogrupului va fi reluată miercuri dimineaţă pentru a analiza propunerile Greciei.
‘Eurogrupul tocmai s-a încheiat. Vom continua mâine dimineaţă, pentru ca miniştrii de finanţe să examineze propunerile guvernului grec’, a declarat o sursă guvernamentală de la Atena în jurul orei 18.15 GMT.