Grecii ar putea transfera la buget o parte din fondurile destinate recapitalizării băncilor
Cele mai mari patru bănci din Grecia – National Bank of Greece, EFG Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank, toate prezente şi în România – trebuie să primească capital totalizând 18 miliarde de euro după ce au înregistrat pierderi masive din participarea la restructurarea datoriei statului. Recapitalizarea a fost aprobată la începutul acestei săptămâni şi urma să fie derulată până vineri, inclusiv, însă termenul limită a fost extins până luni.
„Fondurile de 18 miliarde de euro vor fi transmise băncilor vineri sau luni”, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a Greciei, George Provopoulos, în timpul unei întâlniri cu preşedintele ţării.
Fondul pentru bănci ar rămâne cu o rezervă de trei miliarde de euro, după alocarea celor 18 miliarde de euro pentru recapitalizarea marilor instituţii de credit. Statul are autoritatea de a folosi resursele rămase pentru a-şi acoperi propriile obligaţii, mai ales pentru luna iulie, când va rămâne probabil fără bani, potirivt Kathimerini.
Ministerul de Finanţe analizează diverse planuri pentru a creşte lichiditatea statului, întrucât este clar că următoarea tranşă a ajutorului financiar extern nu pote fi aşteptată înainte de sfârşitul lunii iulie.
Posibila folosire a banilor din fondul destinat băncilor a fost discutată într-o reuniune condusă de ministrul de Finanţe, Giorgos Zannias, la Biroul General de Contabilitate, responsabil cu întocumirea bugetului şi auditul finanţelor publice. Potrivit discuţiilor, din cauza întârzierii colectării veniturilor din taxe, folosirea facilităţii de stabilitate financiară pare imperativă posibil de la începutul lunii iunie.
Un raport al Biroului General de Contabilitate sugerează că veniturile bugetare din acest an ar putea fi cu 1,35 miliarde de euro sub nivelul vizat.
Al doilea acord de ajutor financiar extern pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro, prevede un program 50 de miliarde de euro pentru susţinerea băncilor elene. Autorităţile de la Atena au primit deja circa jumătate din această sumă.
National Bank of Greece deţine în România Banca Românească, EFG Eurobank este proprietarul Bancpost, iar Alpha şi Piraeus sunt prezente în România prin subsidiare cu aceleaşi nume.
Băncile elene controlează aproximativ 13% din activele sistemului bancar din România. Pe piaţa românească sunt prezente, pe lângă cele mai mari patru instituţii de credit din Grecia, şi subsidiarele locale ale Emporiki Bank (controlată de grupul francez Credit Agricole) şi ATEBank.