Grecii ar putea zdruncina din nou Zona Euro

Economica.net
01 11. 2011

Premierul grec Giorgos Papandreou riscă să declanşeze o nouă criză în zona euro prin anunţul surpriză al organizării unui referendum privind acceptarea populară a condiţiilor acordului, încheiat săptămâna trecută la summitul Uniunii Europene, privind ştergerea unei părţi din datoria publică elenă, notează Reuters citat de Agerpres.

Papandreou, al cărui partid socialist, PASOK, este în criză după ce s-a erodat puternic şi a suferit dezertări politice în lunile în care a trecut prin parlament valurile de măsuri de austeritate, încearcă acum salvarea de la falimentul politic pasând responsabilitatea adoptării (sau respingerii) măsurilor de austeritate pe seama populţiei greceşti.

Pus în faţa unor măsuri fiscale şi a unor reforme structurale cerute de creditorii internaţionali guvernul de la Atena vrea acum ca orice soluţie economică de anvergură, propusă pentru ieşirea Greciei din criză, să fie legitimată, printr-un referendum, de către popor ci nu de către guvern. „Dacă va fi un referendum, putem considera în mod rezonabil că grecii ar putea să nu accepte măsurile de austeritate. Putem trage concluzia că aceasta va prăbuşi întregul pachet de cărţi de joc”, a comentat Howard Wheeldon, analist senior la firma BGC Partners de la Londra.

În opinia analiştilor, organizarea unui referendum – primul în ultimii aproape 40 de ani, probabil la începutul anului viitor – este consternantă, în condiţiile în care cel mai recent sondaj de opinie a arătat că majoritatea grecilor (60%) privesc nefavorabil acordul de la Bruxelles. Noua incertitudine va constitui un subiect stânjenitor pentru liderii G20 la summitul din 3-4 noiembrie, la care vor încerca să obţină ajutorul Chinei pentru zona euro.

Primele reacţii la anunţul surpriză au mers de la acuzaţii că Papandreou joacă viitorul ţării şi predicţii de faliment, până la îndoieli privind legalitatea referendumului şi declaraţii ale unor parlamentari potrivit cărora un vot negativ ar obliga la demisia premierului şi alegeri anticipate. „Este greu de prezis ce se va întâmpla dacă grecii resping planul. Va fi suficient de rău pentru Uniunea Europeană şi mai ales pentru zona euro, dar va fi mult mai rău pentru Grecia„, consideră Christopher Pissarides, laureat al Premiului Nobel pentru economie. „În scenariul unui vot negativ, Grecia ar declara imediat faliment. Nu îi văd rămânând în zona euro”, estimează Pissarides.

La Berlin, principalul creditor al al Atenei, unul din liderii coaliţiei de guvernământ, Rainer Bruederle, s-a declarat „iritat” de anunţul referendumului. „Este un mod ciudat de a acţiona. Premierul grec fusese de acord cu un plan de salvare în beneficiul ţării. Alte state fac sacrificii considerabile pentru decenii de gestionare defectuoasă şi conducere proastă în Grecia. Au fost luate decizii greşite şi ţara s-a băgat singură în criză”, a afirmat liderul grupului parlamentar liberal din Bundestag, fost ministru al economiei, la postul de radio Deutschlandfunk. În opinia sa, există o singură soluţie: „Să facem pregătiri pentru eventualitatea unei insolvenţe de stat în Grecia, iar dacă acesta nu îşi îndeplineşte acordurile, se va ajunge în punctul în care banii nu vor mai fi acordaţi. Va trebui să combatem teama de contagiere a sistemului bancar european ce poate rezulta de aici”.

„Dacă rezultatul referendumului este NU, Papandreou trebuie să demisioneze”, este de părere Costas Panagopoulos, analist la institutul de sondare a opiniei publice Alco. „Între timp, ce se va întâmpla cu deciziile luate de UE săptămâna trecută? Nu înţeleg ce vrea să facă primul ministru”, şi-a exprimat el consternarea.