Grecii îşi deschid noi conturi în băncile din Cipru, Bulgaria, România şi Germania, pentru a evita restricţiile

Economica.net
30 07. 2015
12_greece_bai_141_35497900

Băncile greceşti, închise în 29 iunie din cauza retragerilor masive, şi-au redeschis porţile cu aproape o lună mai târziu, pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare, cu unele relaxări, restricţiile asupra mişcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor ce pot fi retrase de la bancomat este fixată la 420 de euro pe săptămână, în loc de 60 de euro pe zi până în prezent, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri.

Surse bancare au declarat că, în ultimele săptămâni, au existat mii de cereri pentru deschiderea de noi conturi în băncile din Cipru, Bulgaria, România, Marea Britanie şi Germania, nu numai din partea corporaţiilor din Grecia, ci şi din partea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a cetăţenilor eleni.

Conform ‘Der Spiegel’, aproximativ 60.000 de greci şi-au deschis recent conturi în Bulgaria. În fiecare săptămână sunt transferaţi în Bulgaria până la 14.000 de euro, în ciuda restricţiilor din Grecia.

Autorităţile elene au atenuat unele restricţii asupra mişcărilor de capital, permiţând oamenilor de afaceri să facă plăţi peste hotare, şi au relaxat reglementările privind suma de bani pe care grecii o pot deţine în timpul călătoriilor în afara ţării. Acum grecii pot călători în străinătate având asupra lor 2.000 de euro (2.193 de dolari), faţă de 1.000 de euro, conform precedentelor restricţii. De asemenea, companiile pot retrage din bănci până la 50.000 de euro pe zi, a anunţat Ministerul de Finanţe de la Atena.

Cele patru mari bănci greceşti (National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank) sunt prezente şi pe piaţa din România.