Grecii reiau protestele: Grevă generală pe 26 septembrie
Greva de 24 de ore va fi prima după intrarea în funcţie a guvernului de coaliţie condus de conservatorul Antonis Samaras.
„Este vorba despre o grevă de avertisment pentru a ne exprima refuzul faţă de noile măsuri”, a declarat Ilias Iliopoulos, secretarul general al ADEDY, confederaţia sindicatelor din sectorul public.
ADEDY şi GSEE, confederaţia din sectorul privat, au în vedere noi acţiuni atunci când măsurile de austeritate, negociate în prezent de guvern cu troica UE-FMI-BCE şi care implică economii bugetare de 11,5 miliarde de euro, vor fi prezentate oficial sau supuse votului în parlament, a indicat Iliopoulos.