Grecii se pregătesc pentru noi proteste
La o săptămână după manifestaţiile violente care au însoţit adoptarea de către Parlament a memorandumului unui acord negociat cu troika creditorilor ţării ce impune o nouă cură dură de austeritate şi pierderea autonomiei ţării, sindicatul privat GSEE şi cel public Adedy s-au mobilizat să „lupte împotriva austerităţii” şi să protesteze faţă de „cerinţele inacceptabile” ale creditorilor care „încalcă dreptul la muncă şi convenţiile colective”.
Măsura centrală a programului adoptat este o scădere cu 22 la sută a salariului minim.
În faţa Parlamentului, manifestanţii afişau pancarte care critică aceste măsuri adoptate de Guvernul de coaliţie. „Consensul naţional este un subterfugiu, sărăcia şi foamea nu au naţionalitate”, se putea citi pe o pancartă, cu subtitlul în engleză: „All of us we are Greeks, Merkel and Sarkozy are freaks” („Noi toţi suntem greci, Merkel şi Sarkozy sunt ciudaţi”).
În altă parte a pieţei se putea vedea o banderolă a stângii radicale, care organizează o a doua manifestaţie în cursul după-amiezii. Aceasta face apel la o „grevă sine die şi la revoltă”, în timp ce o altă pancartă invită deputaţii să „părăsească ţara”.
Proprietarul unui taxi, Gregoris Militis, în vârstă de 52 de ani, afirmă că a venit să protesteze deoarece cifra sa de afaceri a scăzut cu 65 la sută pe lună. „Oamenii nu mai merg cu taxiul decât în situaţii de urgenţă, sunt împotriva politicii memorandumului care conduce la impas. Toată lumea trebuie să iasă în stradă”, a declarat el.
Tranşând asupra ansamblului acestor revendicări, un grup de aproximativ 50 de persoane din cadrul unui nou partid, Crearea noului, proclamă „sfârşitul epocii mafiei partizane”. Purtând eşarfe portocalii, aceşti militanţi cer menţinerea Guvernului Papademos şi continuarea reformelor în curs.
„Ne este ruşine de politicienii noştri, vouă?”, se poate citi pe un panou portocaliu. „Lăsaţi-ne să recreăm Grecia”, adaugă un altul.