Mesajul pentru România al activiştilor de mediu este “Stop cărbunelui, start regenerabilelor”, iar campania europeană a început la Constanţa, primul port din Europa vizat de activişti, după care vasul, un velier care este echipat şi cu motor diesel-electric (dar care 80% din timp este propulsat doar de vânt) va acosta în Bulgaria, Grecia, Italia, Spania, Belgia şi Polonia.
“Vrem să-i sprijinim pe cei care luptă împotriva folosirii combustibililor fosili şi pe cei care-şi produc propria energie. Jumătate din cetăţenii Europei ar putea să-şi producă propria energie până în 2050. Cerem liderilor noştri să acţioneze. Sistemul energetic produce două treimi din emisiile de dioxid de carbon, iar consecinţele arderii combustibililor fosili sunt grave”, a spus Marina Bevacqua, cea care se ocupă de acest proiect, la o întâlnire cu presa, chiar la bordul “Rainbow Warrior”
„Cerem Guvernului României să pregătească această tranziție pentru comunitățile miniere și să nu le abandoneze, așa cum a făcut-o la sfârșitul anilor ’90, în Valea Jiului. Oamenii au suferit cumplit pentru că autoritățile nu au fost capabile să creeze alternative sustenabile în Valea Jiului, să gestioneze fonduri, să implice comunitatea în rezolvarea problemelor create de disponibilizările în masă. Guvernul să își asume că nu există viitor pentru cărbune. Costurile ridicate pentru producerea de energie din cărbune și criza de mediu cu care se confruntă omenirea sunt semnele evidente ignorate de statul român. Autoritățile sunt obligate să înceapă să pună osul la treabă, prin atragerea de capital, fonduri europene, prin crearea de infrastructură și prin investiții în resursele umane din zonele miniere,” a spus Vlad Cătună, coordonator de campanii Greenpeace România.
„Deși cadrul legislativ și de reglementare a fost îmbunătățit recent, e nevoie de semnale mult mai clare din partea statului român pentru a sprijini energia regenerabilă și prosumatorii. Cerem proceduri simplificate și un mecanism eficient de sprijin financiar pentru prosumatori. Orice cetățean european are dreptul să își producă singur energia din surse curate. În România, drumul de la consumator la prosumator este încă lung și plin de incertitudini. Tocmai de aceea, în luna mai 2019 sunt doar 70 de prosumatori înregistrați în România, iar în Marea Britanie, 800.000, deși țara noastră beneficiază de mult mai multe zile însorite anual”, a spus şi Marian Mândru, coordonator de campanii Greenpeace România.
Vasul călătorește prin toată lumea pentru proiecte științifice sau pentru a protesta împotriva poluatorilor. Rainbow Warrior e și una dintre cele mai “verzi” nave din lume: folosește preponderent velele pentru deplasare, nu deversează deșeuri în mare, iar materialele folosite pentru construirea sa au fost alese doar din surse ce respectă normele etice ale Greenpeace. Nava, ca şi căpitanul său, înseamnă şi o parte de istorie.
Pete Willcox a fost căpitan la bordul primului vas Rainbow Warrior (acesta este al treilea), scufundat prin detonare de către serviciile secrete franceze (DGSE) în Noua Zeelandă, în 1985, eveniment ce a declanșat un scandal diplomatic international, mai ales că un om a murit, în condiţiile în care protestul era îndreptat împotriva testelor nucleare franceze. În 2013, aflat la bordul unui alt vas al Greenpeace – Arctic Sunrise – Pete Willcox a fost arestat și reținut timp de 2 luni de armata rusă, alături de alți 30 de activiști. În anul 2014, căpitanul a fost premiat de către publicația britanică The Guardian pentru munca de o viață dedicată mediului. A navigat peste 400.000 mile în întreaga carieră.
Rainbow Warrior va fi ancorat în Constanța până la 2 iunie, perioadă în care vor fi organizate diferite evenimente la bord și în port, lângă navă, atât pentru publicul larg, cât și pentru media.