Grevă a jurnaliştilor din Grecia împotriva măsurilor de austeritate

Grecia era privată luni de orice buletin de informare din cauza unei greve de 24 de ore a presei scrise şi audiovizuale pentru a protesta faţă de tăierile salariale şi concedierile în domeniu, relatează AFP.
Economica.net - lun, 24 sept. 2012, 20:12
Grevă a jurnaliştilor din Grecia împotriva măsurilor de austeritate

Sute de jurnalişti, angajaţi de presă şi tehnicieni au protestat în centrul Atenei faţă de „condiţiile mediocre” întâlnite în sector.

Pe pancarte afişate se putea citi: „Nu suprimării demnităţii umane” sau „Oamenii mai presus de beneficiile editorilor”.

Presa a suferit o lovitură majoră din 2010, odată cu începutul crizei datoriilor. Cotidiane şi posturi de televiziune s-au închis, iar concedierile sunt frecvente în rândul celor care nu acceptă contracte individuale cu reducere salarială forţată.

„Ni s-a cerut să semnăm contracte cu o reducere de 25 la sută din salariul nostru ceea ce anulează convenţia colectivă”, deplânge astfel Fotini Karagoussi, o tehniciană angajată de 13 ani la postul de radio privat Alpha.

„Personalul Alpha numără în prezent 30 de persoane faţă de 130 câte erau acum cinci ani”, spune ea.

În opinia lui Dimitri Trimis, preşedintele Uniunii redactorilor (Esiea), presa suferă „un nou atac împotriva drepturilor jurnaliştilor, fapt ce ameninţă democraţia”.

Greva urmează unei serii de greve sectoriale de la începutul lunii – medici, judecători, profesori, militari şi pompieri – în preludiul unui apel la o grevă generală de 24 de ore pentru miercuri din partea a două sindicate principale din mediul privat şi din mediul public, GSEE şi Adedy.

Ea intervine în momentul în care Guvernul grec de coaliţie, de dreapta-stânga, condus de către conservatorul Antonis Samaras încearcă să finalizeze un nou plan de austeritate, cuprinzând reduceri ale salariilor, pensiilor şi ajutoarelor sociale, precum şi reforme structurale.

Adoptarea acestui plan, cerut de către UE şi FMI, creditorii Greciei, este o condiţie prealabilă continuării plăţii împrumuturilor internaţionale ţării.

Te-ar mai putea interesa și
197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia
197,6 milioane de europeni erau ocupați în 2024. România e sub medie, alături de Grecia și Italia
Aproximativ 197,6 milioane de persoane în vârstă de muncă (20-64 ani) din Uniunea Europeană erau ocupate în 2024, ceea ce înseamnă o rată de ocupare de 75,8%, cel mai ridicat nivel......
S-au schimbat șefii la FNGCIMM: Cătălin Leonte director general și Ionuț Stavre, adjunct
S-au schimbat șefii la FNGCIMM: Cătălin Leonte director general și Ionuț Stavre, adjunct
Cătălin Leonte este noul director general al FNGIMM, secondat de Ionuț Stavre în calitatea de director general adjunct. ...
Vouchere de vacanță 2025: Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare ale voucherelor de vacanță de 800 de lei a fost trimisă către avizare
Vouchere de vacanță 2025: Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare ale voucherelor de vacanță de 800 de ...
Hotărârea de Guvern privind noile norme de accesare a voucherelor de vacanță, care se utilizează pentru plata a 800 ...
JD Vance spune că Europa nu poate fi un vasal permanent al SUA pentru securitate și comerț
JD Vance spune că Europa nu poate fi un vasal permanent al SUA pentru securitate și comerț
Europa este aliatul nostru, însă nu poate fi un vasal permanent al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, ...