Greva angajaţilor STB s-a terminat. Tot parcul de autobuze, tramvaie şi troleibuze e pe traseu

25 01. 2022
aglomeratie_ratb_autobuz_17760800

„Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului”, a anunţat marţi Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti, scrie Agerpres.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioadă şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu: Întreaga flotă a STB este în traseu

Protestul STB reprezintă un moment de cotitură pentru administraţia din Bucureşti, afirmă viceprimarul Stelian Bujduveanu, după încheierea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport din Capitală.

„Avem de ales între drumul spre viitor – prin reforme şi respect faţă de cetăţeni – sau „vechea cale”, în care oamenii sunt trataţi „cu spatele”, iar oraşul rămâne în trecut, neputincios şi captiv al unor grupuri de interese”, a scris Bujduveanu, marţi dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

El menţionează că „transportul public funcţionează la capacitate maximă, începând cu ora 7,00”.

„Întreaga flotă a STB este în traseu, iar bucureştenii pot utiliza orice mijloc de transport în comun. Le mulţumesc vatmanilor, şoferilor de autobuze şi troleibuze care s-au întors către oameni şi au reluat activitatea – un pas important către normalitate în capitala României”, precizează viceprimarul Capitalei.

Stelian Bujduveanu subliniază că „asigurarea serviciilor publice şi continuitatea lor este o obligaţie a tuturor celor care lucrează în administraţia publică, la orice nivel”.

„Oricât de mare ar fi nemulţumirea, oricât de mari ar fi neajunsurile, respectul faţă de cetăţean şi nevoile oraşului sunt pe primul loc! Cine nu înţelege că lucrează pentru Bucureşti şi pentru locuitorii săi nu are ce căuta în serviciul public. (…) Cu salariaţii STB care au reluat activitatea vom continua reformarea transportului public! Cu salariaţii STB care s-au întors la muncă vom lucra pentru oameni, nu împotriva lor”, susţine viceprimarul Capitalei.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a anunţat marţi dimineaţa că suspendă acţiunea de protest, iar angajaţii îşi reiau lucrul.

Potrivit datelor furnizate Agerpres de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, marţi dimineaţa, la ora 6:00, erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394.

Astfel, în Capitală circulau 246 de tramvaie, dintr-un total programat de 259, respectiv 161 de troleibuze din 166 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era de 880 din 969 programate pentru ora menţionată.

După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala, angajaţii au înţeles ca nu pot ignora legea şi obligaţiile pe care le au faţă de bucureşteni, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ,

El a spus că la ora 7:00, peste 90% din parcul de vehicule programat a ieşit în traseu, conform graficului de transport.

„După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala şi a provocat daune financiare masive Societăţii de Transport Bucureşti, angajaţii au înţeles că nu pot ignora legea şi obligaţiile pe care le au faţă de cetăţenii din zona metropolitană Bucureşti-Ilfov. Manipularea liderilor de sindicat, ale căror revendicări nu aveau nimic de-a face cu îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, servind doar propriilor interese, a încetat în această dimineaţă. Angajaţii noştri au înţeles că trebuie să respecte legea şi cetăţeanul”, a subliniat şeful STB.

Potrivit sursei citate, pentru a identifica vehiculele în traseu şi pentru a planifica deplasarea în timp real, utilizatorii STB SA pot folosi aplicaţia InfoTB. Aceasta poate fi direct descărcată din App Store sau Google Play.

Nicuşor Dan: Discuţiile vor continua pentru ca lucrurile de la STB să se îmbunătăţească în limitele posibilului

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că discuţiile vor continua pentru ca lucrurile de la Societatea de Transport Bucureşti „să se îmbunătăţească în limitele posibilului, în funcţie de bugetele disponibile”.

„Greva de la STB s-a încheiat. Discuţiile de aseară cu angajaţii şi sindicaliştii de la STB au avut succes, iar azi dimineaţă aproape toate mijloacele de transport public care erau programate au ieşit pe traseu. Discuţiile vor continua pentru ca lucrurile de la STB să se îmbunătăţească în limitele posibilului, în funcţie de bugetele disponibile”, a scris, marţi dimineaţa, primarul, pe pagina sa de Facebook.

El le-a mulţumit „tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea crizei” şi îşi exprimă regretul că „bucureştenii au fost privaţi timp de 5 zile de serviciul de transport public la suprafaţă”.