Controlorii de trafic aerian au suspendat greva începând cu ora 12:10

Controlorii de trafic aerian au suspendat greva începând cu ora 12:10, a declarat, marţi, Florin Diaconu, purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 09:23
Controlorii de trafic aerian au suspendat greva începând cu ora 12:10

‘Am declarat greva suspendată de la ora 12:10. Acum se merge la Tribunalul Bucureşti. Procesul începe la 13:30’, a spus Diaconu.

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au amânat marţi, pentru câteva ore, procesul în care Regia Autonomă Administraţia Română a Controlorilor de Trafic Aerian – ROMATSA contestă în instanţă legalitatea grevei controlorilor de trafic aerian.

Procesul era programat la ora 8:30, însă avocatul sindicaliştilor a solicitat o amânare de câteva ore, pentru a studia o cerere de intervenţie a Ministerului Transporturilor, ca parte în acest litigiu.

Magistraţii au fost de acord şi au amânat dezbaterile pentru ora 13:30.

În faţa tribunalului erau prezenţi dimineaţa aproximativ 30 de sindicalişti, îmbrăcaţi în tricouri cu sloganul: ‘Ne-aţi vândut pământul, urmează cerul?’.

ROMATSA a contestat în instanţă legalitatea grevei anunţate pentru marţi, 30 mai, de către Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).

Greva controlorilor de trafic aerian va fi suspendată în următoarea perioadă, iar traficul se va relua în parametri normali după ora 13:00, a anunţat, marţi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

‘În acest moment se lucrează la o convenţie şi, din ce informaţii am primit, greva va fi suspendată în următoarea perioadă, traficul reluându-se în parametri normali după orele 13:00. Eu vă asigur că ROMATSA, în momentul de faţă, este condusă de un om competent. Este din rândul controlorilor de trafic, lucrează de 20 de ani la ROMATSA şi este director interimar. Eu am transmis încă de vineri un mesaj foarte clar către controlorii de trafic: să nu blocăm şi să nu avem repercusiuni asupra minivacanţei românilor, în condiţiile în care toate doleanţele şi tot ceea ce ţine de minister au fost respectate şi am respectat termenele. Nu vreau să aduc greaua moştenire în discuţie, dar lucrurile putea fi preîntâmpinate. Nu trebuia să se ajungă în acest moment. De anul trecut putea fi deschis acest plan de performanţă şi se puteau face demersuri, astfel încât ROMATSA să aibă un calcul clar al traficului aerian pe care îl coordonează şi a veniturilor pe care le încasează de la EUROCONTROL’, a declarat la Realitatea TV, ministrul Transporturilor.

Acesta a precizat că, în urma grevei de avertisment din 12 mai, a semnat planul de performanţă, ce va fi înaintat Comisiei Europene.

 ‘Eu, ca şi ministru, am semnat scrisoarea de deschidere a planului de performanţă şi urmează ca mâine (miercuri, 31 mai 2017, n.re.) să mi se transmită de la ROMATSA fundamentarea tehnică pentru modificarea bazei de cost pentru 2018 şi 2019, urmând ca eu să o înaintez mai departe către Comisia Europeană. Eu mă aştept acum pe termen scurt ca ei să suspende greva, lucru pe care l-am convenit ieri la negocieri’, a spus ministrul.

Planul de performanţă elaborat de ROMATSA în urma Regulamentelor Europene 390 şi 391 din 2013, care obligă toate organele de trafic din Europa să elaboreze o politică a costurilor bazată pe o multitudine de criterii, conţine o serie de erori care au prejudiciat instituţia cu peste 550 milioane de lei, se arată într-un document postat de reprezentanţii Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), pe propria pagină de Facebook.

Potrivit sindicaliştilor din ATSR, lipsa unei politici de personal este una dintre erorile planului de performanţă întocmit de ROMATSA în 2014, document conform căruia Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian s-a angajat să reducă drastic cheltuielile cu personalul chiar dacă Eurocontrol vorbeşte despre o creştere suplimentară a traficului de 7% anual în următorii 7 an, începând din 2014.

‘Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) sesizase nonconformităţi asupra lipsei personalului operativ. ROMATSA nu ţine cont de acestea, nu ţine cont de creşterea traficului şi nu prevede nicio sumă de bani necesară noilor angajări de controlori de trafic, pentru a căror pregătire sunt necesari 3 – 5 ani. ROMATSA s-a angajat în anul 2014 ca până în 2019 să reducă costurile cu personalul la nivelul anului 2009! Acest lucru este posibil doar printr-o reducere drastică a personalului operativ, în contradicţie cu creşterea traficului aerian şi a volumului de muncă necesar asigurării serviciilor de trafic aerian, împotriva oricăror politici economice şi de siguranţă. Conform legislaţiei europene, aproximativ toţi banii încasaţi suplimentar faţă de costurile declarate (zeci de milioane euro), nu pot fi utilizaţi şi se păstrează pentru a fi restituiţi în următorii 2 ani operatorilor aerieni’, se precizează în postarea ATSR.

Potrivit sindicaliştilor, ROMATSA este obligată să facă angajări graduale în cei 5 ani pentru a nu rămâne fără controlori de trafic, iar încasările companiei scad an de an.

‘În consecinţă, turnurile de control din România, aflate deja în deficit de personal, nu vor mai putea funcţiona în următorii ani, iar celelalte unităţi de trafic vor rămâne cu un număr redus de personal care nu va mai putea asigura survolurile ce tranzitează ţara noastră’, precizează ATSR.

Controlorii de trafic aerian au declanşat, marţi dimineaţă, la ora 9:00, greva generală cu şanse, însă, ca protestul să se încheie în câteva ore. Directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache, declara în urmă cu două ore că şapte curse aeriene înregistrează întârzieri mai mari de 30 de minute, iar alte 30 de curse au întârzieri până în 30 de minute, de la debutul grevei generale a controlorilor de trafic aerian.

Potrivit acestuia, au fost anulate doar şase zboruri ale unei companii low-cost, restul urmând să fie operate la timp sau cu întârzieri, în condiţiile în care, într-o zi obişnuită din această perioadă a anului – care este o perioadă medie – pe Aeroportul Henri Coandă se înregistrează aproximativ 150 de aterizări şi 150 de decolări.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...