Grevă de avertisment astăzi pe Otopeni: o firmă de handling întrerupe lucrul 2 ore. Posibile întârzieri ale avioanelor

Angajaţii companiei Globe Ground România, care oferă servicii de handling aeronave la sol şi tractare aeronave, vor intra vineri în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce negocierile cu conducerea companiei au eşuat, a declarat, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Liber de Handling Aeronautic, Alexandru Cioc.
Economica.net - vin, 20 mai 2016, 05:29
Grevă de avertisment astăzi pe Otopeni: o firmă de handling întrerupe lucrul 2 ore. Posibile întârzieri ale avioanelor

„Greva de avertisment va avea loc mâine (vineri – n. r.) între orele 13,00 şi 15,00, în parcarea aeroportului, deoarece nu ne-am înţeles cu conducerea companiei. Negocierile din seara asta au eşuat, după şapte ore de discuţii”, a spus Alexandru Cioc, joi seara.

Liderul sindical s-a arătat dispus să continue vineri negocierile, dar a adăugat că sunt şanse slabe ca reprezentanţii salariaţilor să fie chemaţi din nou la discuţii.

„Noi suntem dispuşi să negociem, dacă vom fi chemaţi, dar nu cred că se va întâmpla acest lucru, după inflexibilitatea pe care am văzut-o în seara asta”, a precizat el.

Sindicatul Liber de Handling Aeronautic, afiliat la Blocul Naţional Sindical şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare Constanţa, a anunţat organizarea unei greve de avertisment, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, între orele 13,00 – 15,00. Protestul salariaţilor companiei de handling Globe Ground România are la bază nemulţumiri legate de salarii, de programul de lucru, dar şi de dimensionarea personalului şi normarea activităţii în raport cu volumul şi condiţiile de muncă.

Sindicaliştii solicită demisia conducerii societăţii, având în vedere eşecul negocierilor şi lipsa de disponibilitate pentru dialog, precum şi modul defectuos de abordare a relaţiilor de muncă din ultimii ani.

Printre revendicările Sindicatului Liber de Handling Aeronautic se numără dimensionarea corespunzătoare a personalului necesar pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime, deoarece, în ultimul an, din cauza condiţiilor de muncă şi a nivelului redus de salarizare, peste 150 persoane şi-au înaintat demisia.

De asemenea, sindicaliştii cer revenirea la programul de tură 12/24-12/48, respectiv corelarea acestuia cu programul de funcţionare al aeroportului, normarea corespunzătoare a muncii, alocarea corectă a timpului de odihnă şi refacere, recunoaşterea muncii de noapte, regândirea politicii salariale şi alinierea acesteia cu cea practicată în domeniul aviaţiei, asigurarea sau decontarea transportului de la şi la locul de muncă.

Potrivit sindicaliştilor, hotărârea de a declara greva a fost luată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, respectiv cu acordul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor de sindicat. Pe perioada desfăşurării grevei, participanţii la grevă vor proteja bunurile unităţii, fiecare salariat aflat în greva aflându-se la locul sau de muncă, în cadrul programului de lucru, se spune într-un comunicat al Sindicatului Liber de Handling Aeronautic.

Salariaţii Globe Ground România au intenţionat să intre în grevă de avertisment şi pe 22 ianuarie 2016, din aceleaşi motive, însă aceasta a fost suspendată provizoriu printr-o decizie a Tribunalului Ilfov până la soluţionarea definitivă a cauzei ce făcea obiectul dosarului nr. 188/93/2016 aflat pe rol, respectiv constatarea legalităţii grevei.

După ce greva de avertisment anunţată de Sindicatul Liber de Handling Aeronautic a fost declarată legală de către instanţă, Alexandru Cioc a afirmat pe 27 ianuarie, pentru AGERPRES, că protestele vor avea loc dacă nu vor fi negocieri reale cu conducerea companiei.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...