UPDATE – Greva de pe aeroporturile din Berlin prelungită până miercuri
Pasagerii trebuie să se aştepte la noi anulări de zboruri de pe cele două aeroporturi din Berlin (Tegel şi Schonefeld), în condiţiile în care sindicatul Verdi a anunţat că greva personalului la sol a fost prelungită până miercuri dimineaţa, informează DPA.
Iniţial, Verdi a anunţat declanşarea unei greve de protest de 25 de ore, începând de luni, ora 03:00 GMT, până marţi, ora 04:00 GMT. Luni însă, Verdi a precizat că greva personalului la sol a fost prelungită până miercuri dimineaţa la ora 05:00.
Motivul pentru această prelungire este că angajaţii nu au primit încă un răspuns la solicitările lor. ‘Este regretabil că traficul aerian spre şi dinspre Berlin va fi restricţionat pentru încă o zi’, a declarat responsabilul Verdi, Enrico Rümker. Acesta a adăugat că sindicatul este deschis la discuţii dar negocierile sunt condiţionate de o ofertă îmbunătăţită.
Personalul de la sol solicită majorarea salariului de la 11 la 12 euro pe oră (12,80 dolari), în cadrul unui acord colectiv de muncă pe un an. În schimb, managementul oferă doar o majorare de 10 cenţi pe oră pe parcursul a patru ani, urmată de o majorare de 8% pe parcursul a trei ani.
Luni, aproximativ 660 de zboruri au fost anulate luni pe cele două aeroporturi din Berlin (465 în cazul aeroportului Tegel şi 195 de pe aeroportul Schonefeld), din cauza unei noi greve a personalului de la sol.
‘Cerem tuturor pasagerilor să verifice cu compania lor aeriană, situaţia zborului lor, înainte de a începe călătoria’, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Internet a companiei care deţine cele două aeroporturi din Berlin.
Vineri, o mişcare similară de protest a personalului la sol, care se ocupă cu verificarea pasagerilor, încărcarea şi descărcarea avionului şi dirijarea aeronavelor pe pistă, a afectat mii de pasageri, fiind anulate aproape 700 de zboruri.
–––––––––––-
Greva ar urma să dureze 25 de ore, începând de luni, ora 03.00 GMT, până marţi, ora 04.00 GMT. Personalul de la sol solicită majorarea salariului de la 11 la 12 euro pe oră (12,80 dolari).
Vineri, mişcarea de protest a personalului la sol, care se ocupă cu verificarea pasagerilor, încărcarea şi descărcarea avionului şi dirijarea aeronavelor pe pistă, a afectat mii de pasageri, fiind anulate aproape 700 de zboruri. Astfel, au fost anulate 455 de zboruri la Tegel şi 204 la Schoenefeld, iar companiile aeriene afectate au fost Air Berlin, Lufthansa, easyJet şi Ryanair.
Sindicatul reprezintă aproximativ 2.000 de angajaţi ai celor două aeroporturi din Berlin.
Ryan Air oferă clienților posibilitatea de a/și schimba gratuit data de călătorie sau de a obține contravaloarea biletelor pentru cursele anulate.
Lista completă a zborurilor anulate este aici.
Cursele care afectează aeroportul Otopeni sunt
FR314 Berlin Otopeni Airport
FR315 Otopeni Airport Berlin
FR328 Otopeni Airport Berlin
FR327 Berlin Otopeni Airport