Grevă generală de 1 mai în Grecia
Sindicatele GSEE şi ADEDY au emis un comunicat comun în care precizează că protestul va viza renunţarea la politica de austeritate. Confruntată cu o gravă criză financiară, Grecia depinde de planuri de salvare internaţionale pentru a evita falimentul.
Greva ar urma să afecteze toate serviciile publice, inclusiv transportul public, care va fi supus unui program restricţionat. Feriboturile care fac legătura cu insulele greceşti vor rămâne în porturi 24 de ore, de la miezul nopţii de marţi.
MAE: Atenţionare de călătorie în Grecia pentru data de 1 mai
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează în Republica Elenă că principalele organizaţii sindicale din această ţară – GSEE (sectorul privat) şi ADEDY (sectorul public) – au lansat pentru ziua de 1 mai un apel la greve şi manifestaţii de protest în centrul Atenei şi în alte localităţi.
Transportul de cale ferată va fi perturbat iar Federaţia Panelenă din domeniul maritim a anunţat că la data de 1 mai, între orele 0,00 şi 24,00, circulaţia mijloacelor de transport naval va fi întreruptă, precizează MAE într-un comunicat emis luni.
Pentru a evita apariţia unor situaţii neplăcute pe parcursul deplasării în Republica Elenă, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se intereseze din timp asupra situaţiei de pe plan local.
Cele două mari sindicate din Grecia au făcut luni apel la ‘participarea în masă’ la o grevă generală de 24 de ore pentru data de 1 mai, de Ziua Muncii, relatează Associated Press.