Grevă generală de o zi a sindicaliştilor din administraţia publică locală, marţi – FNSA
Potrivit unui comunicat al FNSA postat pe site-ul federaţiei, pe perioada protestului de marţi, 12 iulie, va fi întreruptă orice activitate în instituţiile din administraţia publică locală.
Ministerul Muncii anunţa sâmbătă într-un comunicat că reprezentanţii sindicatelor au declinat invitaţia de a participa la dezbaterile ce vor avea loc în cadrul unui Grup de lucru, referitoare la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală, iar în acest context nu a rezultat un acord privind suspendarea acţiunilor de protest anunţate de către FNSA.
‘În legătură cu revendicările formulate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), precizăm că, în urma discuţiilor purtate la Ministerul Muncii în zilele de 27 iunie şi 8 iulie 2016, nu a rezultat, în cele din urmă un acord privind suspendarea acţiunilor de protest anunţate (…) Cu privire la acordarea normei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală, ministrul Muncii a propus iniţierea unui Grup de Lucru împreună cu Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la care să fie invitaţi şi reprezentanţii federaţiei şi ai confederaţiei, şi care, în perioada 11 – 31 iulie 2016, să analizeze posibilitatea aplicării măsurilor în discuţie. Reprezentanţii sindicatelor au declinat această invitaţie, acesta fiind de altfel singurul punct asupra căruia părţile nu au căzut de acord, şi au anunţat că vor continua protestul’, notează sursa citată.
Ministerul Muncii precizează faptul că rămâne, în continuare, deschis dialogului cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) şi va conlucra cu celelalte ministere în găsirea unor soluţii convenabile tuturor părţilor implicate.
Sindicaliştii din administraţie susţin că Guvernul României are obligaţia de a soluţiona urgent problemele majore cu care se confruntă salariaţii din administraţia publică locală din România, cu atât mai mult cu cât aceştia sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar.
Totodată, sindicaliştii afirmă că majoritatea angajaţilor din primării şi consilii judeţene au venituri salariale brute apropiate ca valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 1 mai 2016).
Revendicările FNSA sunt următoarele: majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25%, acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, şi acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
Următoarele forme de protest sunt: 12 iulie 2016 – grevă pe toată durata programului de lucru şi 19 iulie 2016 – grevă pe termen nelimitat.