Grevă generală de patru ore în transportul public din Italia

Angajaţii din transportul public urban, cei de la căile ferate, precum lucrătorii din porturi şi care asigură traficul feriboturilor vor desfăşura joi o grevă generală de patru ore pe întreg teritoriul Italiei, la un apel al celor mai importante asociaţii sindicale din domeniu, relatează Ansa.
Economica.net - joi, 01 mart. 2012, 06:53

Sindicatele sunt nemulţumite în special din cauza faptului că guvernul premierului Mario Monti ‘dedică prea puţină importanţă dezvoltării sistemului de transporturi din ţară’, scrie Agerpres.

Astfel, traficul feroviar va fi blocat între orele locale 14:00 şi 18:00, au avertizat sindicatele.De asemenea şi transportul public urban, în intervalul orar stabilit, care diferă de la oraş la oraş. La Roma, de exemplu, metroul şi mijloacele de transport de suprafaţă îşi vor suspenda activitatea între 08:30 şi 12:30 (ora locală); la Milano, între 08:45 şi 12:45; la Napoli, între 09:00 şi 13:00, în timp ce la Torino angajaţii din sistemul public de transport se vor ralia grevei abia către seară, între 17:45 şi 21:45.

În plus, la greva generală vor participa şi salariaţii din porturi şi cei care asigură traficul cu feribotul, şoferii de camioane, angajaţii şcolilor de şoferi şi ai companiilor de închiriere a maşinilor. Doar angajaţii din transportul aerian nu sunt în grevă joi în Italia.

Te-ar mai putea interesa și
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri compania care deţine nava, relatează AFP şi Reuters, citate de......
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...