Grevă în transportul feroviar din Germania: Două treimi din cursele pe rutele principale au fost anulate

Aproximativ două treimi din cursele pe rutele principale şi o treime din cele pe rutele regionale au fost anulate marţi, în Germania, din cauza unei noi greve a conductorilor de tren, prevăzută să dureze până duminică, a anunţat compania germană de transport feroviar Deutsche Bahn, informează AFP.
Economica.net - mar, 05 mai 2015, 13:31
Grevă în transportul feroviar din Germania: Două treimi din cursele pe rutele principale au fost anulate

Această a opta grevă din ultimele zece luni, organizată la îndemnul sindicatului conductorilor GDL, care se opune conducerii Deutsche Bahn din cauza unor raţiuni de reprezentativitate, a început luni după-amiaza pentru transportul feroviar de marfă, unde circa jumătate din curse au fost anulate, şi marţi, la 02.00 (00.00 GMT), pentru trenurile de călători, scrie Agerpres.

Greva ar urma să se încheie duminică, la orele 09.00 (07.00 GMT), atât pentru transportul feroviar de pasageri, cât şi pentru cel de mărfuri. Aceasta va fi cea mai lungă grevă din transportul feroviar pe care a cunoscut-o vreodată Germania.

Traficul regional a fost afectat cel mai tare în estul Germaniei, lângă Leipzig, Dresda şi Halle (Saale), cu numai 15% dintre trenuri în circulaţie, a precizat Deutsche Bahn.

Compania a pus la dispoziţia călătorilor trenuri pe timpul nopţii, pentru ca aceştia să poată dormi în ele, în gările din Munchen (sud), Hamburg (nord), Berlin şi Frankfurt (vest).

Deutsche Bahn şi-a reînnoit luni propunerea către sindicat, de a recurge la un mediator extern pentru a scoate negocierile din impas, însă, deocamdată, GDL se opune acestei propuneri în mod categoric.

GDL ar dori să poată negocia acorduri salariale pentru alte categorii de personal decât conductorii, solicitare pe care Deutsche Bahn a respins-o. Atât timp cât această problemă nu va fi reglementată, sindicatul nu doreşte să intre în miezul problemelor ce ţin de salarii şi de durata programului de lucru.

Sindicatul DGL şi combativul său preşedinte, Claus Weselsky, au fost, marţi, ţinta unor critici vehemente în Germania, tabloidul Bild, cel mai citit din această ţară, publicând titluri în care făcea referire la ‘furia’ clienţilor. Mediile economice au atenţionat cu privire la pierderi în valoare de sute de milioane de euro în această săptămână, cauzate în special de perturbarea liniilor de producţie în unele sectoare ale economiei, precum cel auto sau chimic.

Deutsche Bahn transportă 5,5 milioane de pasageri şi 607.000 de tone de mărfuri pe zi numai în Germania şi deserveşte importante axe feroviare europene.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...