Grevă la Iberia: O treime din zborurile companiei spaniole au fost anulate
„În total au fost anulate 124 de zboruri, aidcă 38% din cele 330 prevăzute” în această zi de întoarcere din vacanţa de Paşti, a anunţat o purtătoare de cuvânt a companiei.
O primă serie de 12 zile de grevă, lansată în decembrie, a condus la anularea a aproximativ o treime din zboruri de fiecare dată, producând companiei pierderi în valoare de aproximativ 36 de milioane de euro.
Pentru moment, negocierile între principalul sindicat al piloţilor, SEPLA, şi conducerea companiei au rămas fără rezultat.
SEPLA afirmă că înfiinţarea companiei Iberia Express încalcă o convenţie colectivă de muncă a piloţilor şi că cei din conducerea companiei au prevăzut transferarea a 40 de avioane aparţinând companiei-mamă către noua sa filială, ceea ce ar însemna „eliminarea a 8.000 de locuri de muncă”.
La rândul său, conducerea societăţii a denunţat „atitudinea iresponsabilă şi intransigentă” a sindicatului.
Iberia a declanşat lunea trecută o procedură în justiţie care cere „ca greva să fie declarată ilegală şi abuzivă”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a companiei. Pronunţarea unei hotărâri „poate dura o lună, o lună şi jumătate”, a adăugat ea.
Primul avion al companiei Iberia Express, o filială low cost destinată să asigure segmentul deficitar al zborurilor pe distanţă scurtă şi medie ale companiei, a decolat pe 25 martie, conducerea încheind un acord cu majoritatea personalului, mai puţin cu piloţii.
Compania îşi începe activitatea cu patru avioane Airbus A320 şi 17 legături, în principal în Spania (inclusiv spre Santiago de Compostela, Ibiza şi Palma de Mallorca), dar şi câteva în străinătate (între altele către Dublin, Napoli şi Amsterdam).
Iberia Express estimează că va transporta, până la sfârşitul lui 2012, aproximativ 12,5 milioane de pasageri către „peste 20” de destinaţii, cu ajutorul a 14 avioane şi 500 de angajaţi.