Grevă la Lufthansa: 36 de curse care leagă Bucureştiul de Munchen şi Frankfurt au fost anulate

Economica.net
01 04. 2014
44731_84406200

‘De fapt, sunt 18 perechi de curse. Zborurile sunt spre şi dinspre Bucureşti către Munchen şi Frankfurt’, au precizat aceştia.

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat, luni, anularea a 3.800 de curse din cauza unei greve a piloţilor, cu afectarea a 425.000 de pasageri, începând de miercuri, 2 aprilie, până vineri, 4 aprilie, potrivit EFE.

Cele trei zile de protest vor afecta în special cursele aeriene operate de Lufthansa, Lufthansa Cargo şi Germanwings.

Pe parcursul celor 72 de ore de grevă, compania germană, care gestionează zilnic circa 1.800 de conexiuni, va efectua numai aproximativ 500 de zboruri pe distanţe mici şi medii şi îşi va anula cursele intercontinentale şi majoritatea curselor cargo.

Piloţii Lufthansa au decis să intre în grevă în contextul stagnării negocierilor salariale cu direcţia companiei, după cum a anunţat sindicatul VC.

Greva, care va începe miercuri, la ora 00,00, a fost susţinută de 99,1% dintre cei aproape 5.400 de piloţi care au votat la referendumul organizat de sindicat.

Duminică, 30 martie, au fost reluate negocierile dintre reprezentanţii sindicali şi Lufthansa, însă nu s-au înregistrat progrese, după cum a explicat pentru agenţia germană de presă Dpa reprezentanta VC, Ilona Ritter.