Grevă la metrou: STB anunță că suplimentează capacitatea de transport

26 03. 2021
stb_6875444_35921400

„Astfel, STB SA face toate eforturile pentru a prelua fluxurile de călători din zona stațiilor de metrou și scoate în traseu toate vehiculele disponibile prin chemarea personalului din liber”, se arată în comunicatul STB.

 

De asemenea, se vor menține în traseu vehiculele care erau programate să se retragă, pentru a mări capacitatea de transport în perioada dintre orele de vârf.

 

Suplimentar, STB SA va crește capacitatea de transport pe inelul central, prin întoarcerea alternativă a tramvaielor din linia 1 la Banu Manta.

 

Totodată, se vor reintroduce operativ liniile de autobuz 135, 143, 243, 330, 182, 232, R409 și R439 pe calea de rulare a liniile de tramvai pentru a mări viteza de circulație și implicit, capacitatea de transport.

 

STB SA va monitoriza pe parcursul acestei zile liniile care converg în zona stațiilor de metrou în zonele Pipera, Militari, Berceni, și va suplimenta operativ cu vehicule din alte linii slab solicitate pentru a asigura transportul călătorilor.

 

„Considerăm că este de datoria angajaților să vină în sprijinul cetățenilor care utilizau în mod obișnuit metroul și să asigure o alternativă de transport pe toată durata grevei”, conchide conducerea STB.

TPBI a dispus ca toți operatorii să preia fluxurile de călători de la metrou

 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus vineri dimineață ca cei trei operatori care asigură transportul public să ia toate măsurile necesare pentru preluarea fluxurilor de călători prin transportul de suprafață, ca urmare a protestului spontan organizat de lucrătorii de la metroul bucureștean, anunță reprezentanții TPBI.

 

Astfel, Societatea de Transport București – STB SA a mărit la maximum posibil parcul de vehicule, în special pe liniile care funcționează pe trasee care asigură transportul între stațiile de metrou, chemând la lucru chiar și angajații de la domiciliu.

 

TPBI monitorizează fluxurile de călători și va dispune măsuri suplimentare, în funcție de fluctuații.

 

Asociația are ca scop planificarea strategică, monitorizarea și avizarea activităților privind autorizarea, organizarea, gestionarea și controlul funcționării serviciilor publice de transport de călători în regiunea București-Ilfov pentru transportul cu autobuze, troleibuze, tramvaie și alte mijloace de transport public de călători.

 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată vineri dimineaţa de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex. Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului.

 

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a recționat după declanșarea protestului spontan la metrou vineri dimineața, acuzând că este o „acțiune ilegală„, care „dă peste cap viața unui întreg oraș”.