Grevă la metroul din Lisabona, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate

Metroul din Lisabona şi-a întrerupt activitatea marţi dimineaţa din cauza unei greve parţiale a angajaţilor săi, care protestează faţă de măsurile de austeritate impuse de guvern în cadrul planului de salvare a economiei Portugaliei, relatează AFP.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 10:35
Grevă la metroul din Lisabona, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate

„Adeziunea la grevă este foarte ridicată. Rata de participare este de aproximativ 90%”, a explicat Anabela Carvalheira, din partea Federaţiei Naţionale de Transporturi şi Comunicaţii (Fectrans).

Greva, începută la ora locală 06.00 (08.00 ora României), ar trebui să se termine la 10.30 (12.30 ora României), potrivit unui purtător de cuvânt al companiei.

În urmă cu o săptămână, angajaţii metrolului din Lisabona au mai făcut o grevă împotriva măsurilor din noul Cod al Muncii, adoptat în urmă cu un an de guvernul de centru-dreapta, în cadrul planului de salvare a economiei naţionale portugheze.

Greviştii, care protestează îndeosebi faţă de sistarea acordării primelor de la sfârşitul anului şi reducerea orelor suplimentare, precum şi faţă de o eventuală privatizare, luptă „împotriva destrămării companiei şi pentru apărarea locurilor de muncă”, a explicat Caravalheira.

În urmă cu o săptămână, cotidianul Diario Economico a anunţat că întreprinderea publică lua în considerare 180 de disponibilizări pentru 2013.

„Nu cunoaştem cifre (…) dar nu ne vom ceda”, a declarat un oficial sindical din cadrul Fectrans, care a denunţat „atacul feroce în care victimele sunt angajaţii” metroului.

Grevele şi protestele au luat amploare în ultimele luni în Portugalia, ca protest faţă de măsurile guvernului care a promis în faţa creditorilor internaţionali să redreseze finanţele ţării.

Portugalia beneficiază din mai 2011 de un plan de salvare de 78 de miliarde de euro, acordat de FMI şi UE, în schimbul unui amplu plan de austeritate şi reforme.

Guvernul a elaborat pentru 2013 un buget de stat de o rigoare fără precedent, care prevede o creştere generalizată a impozitelor.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...