Grevă la Poşta Română? BNS acuză conducerea că acordul convenit cu SNPC este nelegal şi abuziv
Totodată, liderii sindicali ai BNS şi SLPR, Dumitru Costin şi, respectiv, Ionel Oţelea, atrag atenţia că Sindicatul Naţional Poştă şi Curierat nu are reprezentativitate şi nu poate negocia colectiv şi, totodată, prin încheierea acestui acord, se urmăreşte limitarea şi constrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale – dreptul la negociere colectivă, dreptul la grevă, dreptul la liberă exprimare, dreptul la asociere etc. – dar şi acoperirea „managementului dezastruos şi plin de încălcări ale legii al lui Valentin Ştefan, SLPR fiind singurul opozant la toate abuzurile manageriale administrate de acesta şi echipa lui”, scrie Agerpres.
„Referitor la comunicatul directorului general al Poştei Române cu privire la un acord între conducerea Poştei şi Sindicatul Naţional Poştă şi Curierat, facem următoarele precizări, în condiţiile în care Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), afiliat BNS, a purtat negocieri continue de mai bine de o lună cu managementul Poştei Române pentru ajungerea la un acord pentru angajaţii companiei. Sindicatul Naţional Poştă şi Curierat este o organizaţie sindicală înfiinţată prin interpuşi de către numitul Mircea Tudosie, cu 10 salariaţi din Poşta Română şi încă vreo 10 salariaţi dintr-o societate comercială (SanoTechnik Com Rumanien SRL), din sectorul construcţii şi materiale de construcţii, din judeţul Ilfov”, se arată în comunicat.
Liderii de sindicat mai subliniază că acordul convenit între conducerea Poştei Române şi SNPC, condus de Mircea Tudosie, este netemeinic, nelegal şi abuziv, deoarece Valentin Stefan nu are mandat din partea Consiliului de Administraţie pentru un astfel de document.
„Trebuie să ştiţi că n-a fost în stare să îşi prezinte mandatul pentru negocierea contractului colectiv, la cererea SLPR. Acel document care a fost transmis angajaţilor Poştei, sub forma unui acord, nu poate conţine legal clauze care se regăsesc în conţinutul unui contract colectiv de muncă cu aplicabilitate asupra tuturor salariaţilor din poştă (ex: creşteri salariale, posturi de lucru, bonusuri, echipamente de lucru şi de protecţie etc.). După cum vedeţi, un element trecut în acest acord confirmă minciunile lui Ştefan şi ale echipei lui şi oferă, cu generozitate, 50 de bani în plus, fiecărui angajat, faţă de 50 de bani pe care îi aveau până acum pentru fiecare factură de utilităţi încasată, în timp ce unor apropiaţi ai săi le-a dat creşteri salariale de mii de lei”, se mai arată în document.
În final BNS şi SLPR anunţă declanşarea conflictului de muncă şi a grevei în Compania Naţională Poşta Română.
„Transmiterea acestui acord către toţi salariaţii Poştei Române are scopul intoxicării şi intimidării lucrătorilor din Poşta Română. Ce urmează? Plângeri penale împotriva lui Valentin Ştefan, Mircea Tudosie şi a găştii acestora şi declanşarea conflictului de muncă şi a grevei în Compania Naţională Poşta Română de către SLPR! Valentin Ştefan, Mircea Tudosie şi gaşca lor trebuie să plece din Poşta Română!”, se menţionează la finalul comunicatului.
Potrivit unui comunicat al operatorului naţional poştal, transmis marţi AGERPRES, în urma discuţiilor dintre Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) cu Sindicatul Naţional Poştă Curierat (SNPC), s-a stabilit semnarea unui acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi care decurg din relaţiile contractuale, precum şi un calendar de creşteri salariale pe întreg anul 2024.
Astfel, este vorba despre creşterea valorii pachetului salarial cu 250 de lei, dar şi despre reluarea discuţiilor privind o nouă majorare salarială în luna noiembrie 2024.
De asemenea, s-a agreat angajarea pe o perioadă determinată a până la 500 de înlocuitori, pentru a suplini personalul operaţional, posturi unice din zona rurală, reprezentând o cheltuială suplimentară din bugetul CNPR, în valoare de două milioane de lei. În plus, cuantumul de bonusare va creşte de la 50 de bani la un leu, pentru încasare facturi utilităţi.
Totodată, s-a stabilit un calendar pentru acordarea de uniforme după cum urmează: în prima jumătate a lunii martie se va acorda primul kit care va conţine şapcă, pelerină şi pantaloni; în luna mai, se va acorda al doilea kit compus din tricou şi cămaşă; în funcţie de rapiditatea procesului de licitaţie, vor fi acordate, până la sfârşitul anului 2024, salopetă, eşarfă, vestă şi genţi poştale.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii CNPR s-au angajat să eficientizeze procedurile poştale pentru realizarea de economii, „având în vedere că instrucţiunile poştale din prezent au fost implementate la nivelul anului 1965”, precum şi să deruleze un program pentru renormarea activităţilor poştale.
„Negocierile dintre Poşta Română şi SNPC s-au desfăşurat într-un spirit de colaborare şi dialog constructiv, în încercarea de a ajunge la un acord care să reflecte atât interesele angajaţilor, cât şi necesităţile operaţionale ale Companiei”, precizează Poşta Română.
Compania Naţională „Poşta Română” este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).