Greva mecanicilor de la Deutsche Bahn ar putea costa economia Germaniei până la 100 de milioane de euro pe zi
Reprezentanţii Deutsche Bahn (DB) – compania de transport feroviar deţinută de statul german – au apreciat acţiunea ca fiind ‘inadecvată şi exagerată’.
Greva ar urma să afecteze transportul de marfă începând de luni şi transportul de persoane începând de marţi, acţiunea de protest urmând să continue până duminică. Greva reprezintă a opta dispută a Sindicatului german al mecanicilor de locomotivă (GDL) privind creşterea salariilor cu 5% şi reducerea săptămânii de lucru de la 39 de ore la 37. Negocierile pe acest subiect au început în urmă cu zece luni. De asemenea, GDL vrea să aibă dreptul să negocieze şi pentru alte categorii de angajaţi de la Deutsche Bahn, scrie Agerpres.
GDL este cel mai mic dintre cele două sindicate ale mecanicilor de locomotivă, reprezentând aproximativ 20.000 din cei aproape 200.000 de angajaţi ai Deutsche Bahn.
‘GDL nu are altă alternativă decât să ceară membrilor săi să declanşeze greva’, a afirmat şeful sindicatului, Claus Weselsky.
Săptămâna trecută, reprezentanţii GDL au respins oferta Deutsche Bahn privind o majorare salarială de 4,7% şi o plată excepţională de 1.000 de euro (1.120 de dolari) per angajat până la sfârşitul lunii iunie.
Potrivit analiştilor, o grevă a mecanicilor de locomotivă mai lungă de trei zile ar putea costa economia Germaniei până la 100 de milioane de euro pe zi, dacă firmele vor fi nevoite să oprească liniile de asamblare din cauza deficienţelor de aprovizionare.
Aproape o cincime din traficul de marfă al celei mai mari economii din Europa este transportat pe calea ferată.
Deutsche Bahn are 300.000 de angajaţi, din care 196.000 în ţara natală, şi transportă zilnic aproximativ 5,5 milioane de persoane în Germania.