Greva STB, ultima oră. Directorul STB anunță că autobuzele revin pe trasee. Peste o treime sunt deja în trafic. Discuții la Primăria Capitalei
Adrian Criţ a afirmat că, de la preluarea mandatului de director al Societăţii de Transport Bucureşti, a avut 20 de întâlniri cu sindicatul reprezentativ.
”Eram conştient că vor apărea probleme, dar nu ne gândeam că se va radicaliza astfel, prin blocarea activităţii”, a spus el, precizând că sindicatul nu s-a prezentat la discuţii, până acum şi este invitat la Primăria Capitalei, în această seară, pentru a discuta cu CA-ul STB.
”Dânsul refuză dialogul cu partea executivă”, a spus Criţ despre Vasile Petrariu, şeful sindicatului transportatorilor din STB, care până astăzi a fost consilier CGMB şi membru PSD.
Directorul STB a spus că, după conferinţa de astăzi în care a anunţat că scoate posturile de şofer la cocurs, ”angajaţii au realizat riscul de blocaj al Bucureştiului şi al instituţiei”.
”Din punct de vedere financiar, s-ar putea ca la sfârşitul lunii să ne aflăm în imposibilitatea plăţii salariilor şi a furnizorilor. Tendinţa de intrare pe traseu e crescătoare, era de 20% dimineaţă, acum a ajuns la 35%”, a spus Criţ. Întrebat dacă e posibil să se reia activitatea, de mâine, directorul STB a spus că ”probabil e greu să fie reluat cu totul, pentru că manipularea continuă din partea sindicaliştilor”.
”Eu sper că angajaţii să conştietizeze că trebuie să avem un serviciu de calitate pentru bucureşteni. Manipularea dată de liderii sindicali a dus la această sincopă în transportul public local, pe viitor trebuie să facem totul pentru a rezolva această problemă. Suntem deschişi comunicării, să conştientizeze că au obligaţii faţă de cetăţeni. Cred în continuare cu tărie că angajaţii şi sindicatele trebuie să respecte legea”, a declarat el.
Întrebat dacă ia în calcul demisia, aşa cum cer angajaţii STB, Adrian Criţ a răspuns: ”Nu răspund şantajului, în condiţiile în care, din punct de vedere managerial în ultimele 10 luni, practic, am redus cu circa 25% cheltuielile societăţii”, a spus el.