Greviştii foamei de la Oltchim continuă protestul şi vin la Bucureşti pentru discuţii la Guvern
Starea de sănătate a celor opt angajaţi ai Oltchim care luni au intrat în greva foamei este „în limite acceptabile”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, liderul sindicatului Victoria Oltchim, Corneliu Cernev.
Potrivit acestuia, cei opt grevişti ai foamei vor merge la Bucureşti, în cursul acestei zile, la o discuţie cu reprezentanţi ai Guvernului.
Cernev a precizatcă a fost informat că vor discuta cu ministrul delegat pentru Dialog Social Doina Pană.
Întrebat care este principalul mesaj pe care sindicaliştii şi angajaţii de la Oltchim îl vor transmite reprezentanţilor Guvernului, Cenerv a spus că nu este vorba despre revendicări salariale, ci în principal despre situaţia combinatului: „Principalul nostru mesaj este că la Oltchim lucrurile nu s-au schimbat radical, combiantul e pe marginea prăpastiei şi există oricând riscul ca acest combinat să se oprească, iar atunci nu ar pierde numai salariaţii, ar pierde şi statul, pentru cã una e să vinzi un combinat în stare de funcţionare şi alta e să vinzi unul oprit”.
Aproximativ o sută de salariaţi ai Oltchim din Râmnicu Vâlcea au declanşat, luni, un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt „puşi politic în funcţii”. Ulterior, zece dintre angajaţi au intrat în greva foamei, doi dintre ei renunţând la protest în acceaşi zi.
Liderul sindical Corneliu Cernev afirma că principala nemulţumire este că oamenii, care nu şi-au luat salariile de peste două luni şi jumătate, nu ştiu când vor fi plătiţi, în condiţiile în care activitatea unor secţii este oprită.
Liderul sidical spunea că salariaţii combinatului acuză şi faptul că după intrarea în insolvenţă la Oltchim s-au făcut angajări, fiind aduse „persoane care habar nu au despre activitatea acestui combinat chimic”. Angajaţii reclamă, de asemenea, „salariile mari, de 8.000-9.000 de lei”, pe care le-ar lua membrii conducerii combinatului şi spun că în unitate se fac cheltuieli semnificative pentru maşinile de serviciu şi pentru protocol.
Într-un comunicat de presă transmis luni seară, conducerea Oltchim afirma că în luna decembrie angajaţii combinatului vor primi drepturi salariale nete de 5.670.271 lei, reprezentând tichete de masă aferente lunii septembrie, în valoare de 354.374 lei, avansul pe luna septembrie, de 1.885.718 lei, tichete de masă pe luna octombrie, de 425.173 lei şi lichidarea pe luna septembrie, în valoare de 3.005.006 lei.
„La acestea se vor adăuga sumele acordate pentru copiii angajaţilor, cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, conform prevederilor contractului colectiv de muncă, în valoare de 132.960 lei, care se vor acorda până în 20 decembrie. Avem speranţa că în continuare o să beneficiem de sprijin şi înţelegere din partea salariaţilor astfel îîncât activitatea de reorganizare a societăţii să se finalizeze cu succes la începutul anului 2014”, se mai preciza în comunicatul Oltchim.
Conducerea combinatului susţinea că a fost luată decizia plăţii drepturilor salariale „cunoscând sezonalitatea vânzărilor din perioada decembrie – februarie”.
Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) este în situaţia jenantă de a se ruga de finanţatori să îi dea un credit de 15 milioane euro pentru redeschiderea unei secţii de producţie, dar nicio bancă nu vrea să împrumute combinatul, declara, vineri, ministrul Economiei, Andrei Gerea.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic.
O nouă încercare de vânzare a Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, ofertele angajante putând fi depuse până la 17 ianuarie.
Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat săptămâna trecută o scrisoare de intenţie cu două companii din China, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum, interesate să participe la privatizarea societăţii din Râmnicu Vâlcea.
Oltchim a raportat pentru primele nouă luni pierderi de 172,74 milioane lei, cu 44% mai reduse decât cele consemnate în aceeaşi perioadă din 2012, la afaceri în scădere la jumătate, la 359,48 milioane lei