Grindeanu: Autostrada Moldovei este o legătură importantă cu Ucraina, care va ajuta la reconstrucţia acestei ţări
„Şi pe acest tronson Focşani – Bacău lucrările înaintează, şi înaintează în ritm susţinut. Am discutat cu constructorul şi stadiul pe care îl vedeţi de la Focşani până aici (Călimăneşti – n.r.), în acest stadiu ne aflăm până la Roman, urmând ca în aceste săptămâni de toamnă să se intre şi pe ultimul tronson, de la Roman la Paşcani. De asemenea, cred că merită spus că în această toamnă vom scoate la licitaţie şi parte din ultimul tronson, Paşcani – Suceava. Studiul de fezabilitate este aproape finalizat, asta înseamnă că în toamna acestui an vom putea lansa licitaţia şi ajungem cu autostrada până la Suceava, urmând ca în ianuarie – februarie, odată cu finalizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Suceava – Siret, să închidem toată această autostradă A7, care pleacă de la Ploieşti şi se termină la Siret, o legătură importantă cu Ucraina, care va ajuta la ceea ce sperăm să vină cât mai repede, şi anume acea perioadă de reconstrucţie a Ucrainei”, a declarat Sorin Grindeanu, scrie Agerpres.
Ministrul Transporturilor a susţinut că, având în vedere traficul sporit din şi spre Ucraina, drumurile naţionale din zona Moldovei au avut nevoie de lucrări de refacere, fiind necesare fonduri suplimentare.
„Noi am solicitat la CNAIR sume de bani şi înaintăm aceste solicitări către Ministerul Finanţelor pentru lucrări de refacere pe drumurile naţionale. Tot acest trafic sporit cu Ucraina, mai ales aici, pe DN 2, a dus la lucrări suplimentare. (…) Mare parte din cheltuielile de întreţinere în anul acesta, pe aceste drumuri naţionale, au venit în plus faţă de cele obişnuite. Traficul a dus la degradarea drumurilor”, a spus Grindeanu.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a subliniat că Guvernul României a înaintat deja o cerere către Comisia Europeană pentru a cere bani pentru refacerea acestor drumuri naţionale.
„De ieri au fost trimise hârtiile la Comisia Europeană, aşa cum am convenit şi cu doamna preşedinte, urmând să fie analizate şi, împreună cu domnii europarlamentari, să grăbim lucrurile”, a precizat Marcel Ciolacu.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, au efectuat marţi, vizite de lucru pe autostrada A7, la loturile 1 şi 2 din Autostrada Ploieşti – Buzău, tronsonul 4 din Autostrada Buzău – Focşani şi lotul 3 parte din Autostrada Focşani – Bacău.