Grindeanu: Cred că e necesar ca şi statul român să aibă o aeronavă oficială

08 03. 2023
avion 57875332

„O chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o rezolve şi îmi asum acest lucru, chiar dacă voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială. Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva”, a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

El a adăugat că subiectul cumpărării de către stat a unui avion prezidenţial este mai vechi şi „toată lumea a fugit de aşa ceva”, pentru că nu au vrut să fie li se reproşeze astfel de cheltuieli.

„Eu cred că e necesară această cheltuială. (…) În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cum vorbeam mai devreme, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider că – sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat – în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus. Nu e aşa”, a afirmat acesta.

Grindeanu a precizat că pe vremea în care a fost premier a mers în vizite doar cu avioane Tarom.