Primarul Craiovei, către Grindeanu: Vrem gara, domnule ministru!

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, i-a cerut joi ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu transferul stației de cale ferată Craiova de la CFR SA către municipalitate.
Anemona Andone - joi, 17 oct. 2024, 15:07
Primarul Craiovei, către Grindeanu: Vrem gara, domnule ministru!

„Vrem gara, domnule ministru al Transporturilor! Dacă Ministerul nu este capabil să modernizeze această gară, credem că noi putem să o facem prin eforturile administrației publice locale, astfel încât unul dintre punctele foarte importante – și o să vedem cât contează în luna decembrie când începe Târgul de Crăciun – să poată să fie modernizat, să arate ca restul Craiovei”, a declarat edilul orașului din Bănie.

grindeanu

Primăria Craiova mai vrea să îi fie transferate și alte proprietăți ale CFR SA, pentru modernizarea lor. De asemenea, cumpără o bază sportivă a CFR, pe care vrea să o lucreze împreună cu FRF pentru a fi utilizată de copii, potrivit Olguței Vasilescu.

 

Minsitrul Transporturilor Sorin Grindeanu a ținut să precizeze că în acea zonă a țării CFR SA derulează una dintre cele mai mari investiții, respectiv modernizarea tronsonului de cale ferată Craiova – Caransebeș. De asemenea, a amintit că este pro-descentralizare.

Te-ar mai putea interesa și
Serbia vrea să accelereze candidatura de aderare la UE, dar recenta vizită a lui Aleksandar Vucici la Moscova spune contrariul
Serbia vrea să accelereze candidatura de aderare la UE, dar recenta vizită a lui Aleksandar Vucici la Moscova spune contrariul
Serbia rămâne angajată în planul său de a adera la UE și dorește să își accelereze candidatura de aderare, a declarat, marți, președintele Aleksandar Vucic, după ce recenta sa......
UE a avut un excedent de 39,2 miliarde de euro în comerţul cu produse agricole, în 2024
UE a avut un excedent de 39,2 miliarde de euro în comerţul cu produse agricole, în 2024
Anul trecut, UE a exportat produse agricole în valoare de 234,1 miliarde de euro şi a importat produse agricole în valoare ...
Trafic aerian suspendat pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă
Trafic aerian suspendat pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă
Traficul a fost suspendat marți pe aeroportul Charleroi-Bruxelles Sud din cauza unei alerte cu bombă, a anunțat o purtătoare ...
Afacerile Cegeka România au trecut de 62 milioane euro în 2024, cu aproape 4% mai mari decât anul precedent
Afacerile Cegeka România au trecut de 62 milioane euro în 2024, cu aproape 4% mai mari decât anul precedent
Compania de tehnologie Cegeka România a raportat o cifră de afaceri peste 62 milioane euro în 2024, o creștere de aproape ...