Grindeanu: Guvernul emite puncte de vedere la proiecte după o analiză a ministerelor, indiferent de culoarea politică a iniţiatorilor
Şeful Guvernului a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, despre faptul că la Parlament a ajuns un punct de vedere al Executivului care solicită respingerea a 77 de proiecte de lege aflate în diferite stadii de dezbatere parlamentară, unele cu impact social – privind drepturi sociale acordate pentru mame eroine, cămine pentru bătrâni -, care au fost iniţiate chiar de membri ai PSD.
‘Îmi cereţi să discut de 77 de proiecte, îmi este dificil. În primul rând, noi trebuie, dincolo de culoarea politică a celor care depun proiecte legislative, e dreptul fiecărui parlamentar, azi chiar am dat avize pozitive în şedinţa de guvern şi pentru proiecte sau cu observaţii depuse de alţi parlamentari care nu fac parte din coaliţia guvernamentală, cum am dat avize negative, aşa cum spuneaţi dvs., pentru proiecte de legi care au fost depuse de parlamentari din rândurile coaliţiei de guvernare. Toate lucrurile au fost analizate la nivelul fiecărui minister, dacă se înscriu sau nu în programul de guvernare, dacă avem resursele respective şi, în funcţie de avizele care s-au primit din partea ministerelor, a venit punctul de vedere al Guvernului. Nu e un proces nou’, a precizat Sorin Grindeanu.
Fiind întrebat dacă aspectul financiar a fost cel care a cântărit în emiterea punctului de vedere negativ, premierul a spus că ‘depinde de la caz la caz’.
‘Nu cred că ne puteţi acuza că în această perioadă am tăiat pensii, am tăiat salarii, am mărit fiscalitatea. Cred că din contră. Aşa că faptul că suntem foarte atenţi la ceea ce înseamnă două lucruri – pe de o parte, programul de guvernare şi toate măsurile pe care le-am luat şi pe care le avem de luat în continuare, pe partea cealaltă, atenţia sporită -, de aceea avem întâlnirile acestea săptămânale, această balanţă între venituri şi cheltuieli şi să fie una conform legii’, a mai declarat Grindeanu.