Grindeanu: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial

Economica.net
03 05. 2017
sorin_grindeanu1_52505700

‘Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului’, a scris Grindeanu pe Facebook.

Senatorii jurişti au votat miercuri un amendament la proiectul legii pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate prin care se graţiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă. De asemenea, sunt graţiate fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia sau fapte săvârşite de funcţionari străini sau în legătură cu aceştia.

Senatorii jurişti au stabilit miercuri o parte dintre infracţiunile care vor fi exceptate de la graţiere, pornind de la principiul potrivit căruia faptele comise cu violenţă nu pot fi graţiate.

Astfel, nu vor beneficia de graţiere condamnaţii cărora li s-au aplicat pedepse pentru infracţiunile prevăzute de art. 188 – 205 din Noul Cod penal, precum infracţiunile contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii sau pentru lipsirea de libertate în mod ilegal.

De asemenea, nu beneficiază de graţiere cei condamnaţi pentru infracţiunile prevăzute la art. 207 – 216 indice 1 Cod penal, adică cele referitoare la şantaj, hărţuire, trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerşetoriei.

O altă categorie de persoane care nu pot fi beneficiare ale graţierii este reprezentată de cei care au primit condamnări pentru fapte prevăzute la art 218 – 223, 224 alin.2 din Codul penal – infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale -, precum şi cei condamnaţi pentru infracţiuni prevăzute la art. 226, art. 229 alin. 2 şi 3, respectiv cele privind violarea vieţii private şi furtul calificat săvârşit în anumite condiţii.

Nu vor fi graţiaţi condamnaţii pentru infracţiunile prevăzute la art. 233 – 236 din Codul penal referitoare la tâlhărie şi piraterie, nici cei care au primit pedepse pentru infracţiuni prevăzute la art. 238, art. 239, art. 247, art. 253 alin. 2-4, art. 254, art. 256, art. 257, art. 263, art. 264 Cod penal, şi anume pentru abuzul de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, exploatarea patrimonială a unor persoane vulnerabile, distrugerea unui înscris sub semnătură privată, distrugere calificată, tulburarea de posesie, ultraj, trafic de migranţi şi facilitarea şederii ilegale în România.

Senatorii jurişti au mai stabilit că nu vor fi graţiaţi cei condamnaţi pentru unele infracţiuni contra justiţiei, cuprinse în art. 272 – 275, art. 277, art. 279 – 283, art. 285, art. 286, art. 288 din Codul penal – inducerea în eroare a organelor judiciare, favorizarea făptuitorului, influenţarea declaraţiilor, mărturie mincinoasă, răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, compromiterea intereselor justiţiei, ultrajul judiciar, cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura, represiunea nedreaptă, evadarea, înlesnirea evadării, neexecutarea sancţiunilor penale.