Grindeanu: Iau în calcul extrem de serios o persoană apolitică la Justiţie. Decizia, cel târziu la mijlocul săptămânii

Primul-ministru Sorin Grindeanu a declarat, joi, la Bruxelles, că se gândeşte ”extrem de serios” să numească la Ministerul Justiţiei o persoană neafiliată politic, el precizând că a avut discuţii cu unele persoane, iar acestea vor continua astfel încât o decizie să fie luată, cel mai târziu, la mijlocul săptămânii, potrivit News.ro.
Economica.net - joi, 16 feb. 2017, 18:00
Grindeanu: Iau în calcul extrem de serios o persoană apolitică la Justiţie. Decizia, cel târziu la mijlocul săptămânii

„Iau extrem de în serios să propun o persoană neimplicată politic. Am avut discuţii cu unele persoane cu un background profesional dincolo de orice contestare. „Întâlnirile cu persoanele pe care le consider eligibile continuă în zilele următoare, inclusiv în weekend. Cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare o să fac o propunere şi ar putea fi o persoană apolitică”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de News.ro.

Primul-ministru Sorin Grindeanu a declarat, marţi, la Antena 3, că a discutat cu liderii PSD şi ALDE chestiunea desemnării noilor miniştri de la portofoliile Justiţiei şi Mediului de Afaceri astfel încât propunerile care vor fi înaintate preşedintelui Klaus Iohannis să fie „de nerefuzat”. Grindeanu preciza atunci că este posibilă şi numirea unei persoane apolitice la Justiţie.

Printre persoanele apolitice care au fost vehiculate pentru portofoliul Justiţiei în ultimele zile se află fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Dan Lupaşcu şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, Dana Gîrbovan.

Te-ar mai putea interesa și
Magistrala 6 de metrou: Stadiul detaliat al lucrărilor la secțiunea sudică 1 Mai – Tokyo în a doua jumătate a lunii septembrie
Magistrala 6 de metrou: Stadiul detaliat al lucrărilor la secțiunea sudică 1 Mai – Tokyo în a doua jumătate a ...
Metrorex a detaliat marți stadiul lucrărilor la secțiunea sudică 1 Mai - Tokyo din Magistrala 6 de metrou, în a doua jumătate a lunii septembrie. Anterior, au fost publicate imagini de pe......
Ungaria cere o derogare de la regulile UE privind azilul
Ungaria cere o derogare de la regulile UE privind azilul
Ungaria a informat Bruxellesul la începutul săptămânii despre dorinţa sa de a obţine o derogare de la regulile Uniunii ...
Criză în pieţele din România – Producătorii agricoli sunt tot mai puţini, avertizează preşedintele AAPR. Care sunt cauzele
Criză în pieţele din România – Producătorii agricoli sunt tot mai puţini, avertizează preşedintele AAPR. Care ...
Numărul producătorilor care îşi expun mărfurile în pieţele din ţară este într-o continuă scădere, afirmă preşedintele ...
Autostrada Unirii A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni a primit ultimul aviz înainte de a ajunge în Guvern. 93 kilometri, 5,3 miliarde de euro
Autostrada Unirii A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni a primit ultimul aviz înainte de a ajunge în Guvern. 93 kilometri, ...
Astăzi au fost avizați în ședința Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și ...