Grindeanu: Impactul legii salarizării e mai bine susţinut de o dezbatere parlamentară

Economica.net
20 04. 2017
calcul_bani_taxe_567876543_36334500

‘Legea salarizării e o măsură pe care trebuie s-o adoptăm. Faptul că aceste săptămâni sunt folosite pentru a primi amendamente, a se discuta foarte mult în Parlament, e un lucru foarte bun. Cred că greutatea unei asemenea legi, impactul pe care o asemenea lege îl are asupra vieţii tuturor românilor e mai bine susţinut de o dezbatere în forul care trebuie să dezbată şi să adopte legi, şi anume Parlamentul României. Faptul că acest lucru se va desfăşura acolo, cu amendamente, cu discuţii, cu tot ceea ce înseamnă dezbatere parlamentară e un lucru foarte bun, fiind asumată această lege nu de un partid, ci de coaliţia care susţine această (guvernare – n.r.)’, a declarat prim-ministrul, joi, la România TV.

Referindu-se la efortul bugetar necesar, el a susţinut că în 2020 se va ajunge la 32 de miliarde de lei.

‘Am văzut actul normativ, s-a discutat foarte mult, am avut diverse întâlniri cu parlamentari, cu cei care au prezentat acest proiect, sunt lucruri bune, sunt lucruri care trebuie să reaşeze sistemul de salarizare din ţara noastră pe o bază corectă, pe o bază echitabilă, pe principii corecte. (…) Sunt lucruri pe care trebuie să le spunem, e foarte bine că va exista această dezbatere, eu sper să vină cu lucruri bune, cu amendamente în Parlament. Ceea ce adoptă Parlamentul Guvernul trebuie să aplice’, a spus premierul Grindeanu.