Grindeanu, în Dâmbovița: Contractul pentru modernizarea DN7 Bâldana – Titu poate fi semnat în ianuarie

Contractul pentru modernizarea DN 7 (Bâldana-Titu) poate fi semnat în ianuarie 2022, a anunțat luni ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, cu ocazia unei vizite la Consiliul Județean Dâmbovița.
Ion Dobreanu - lun, 27 dec. 2021, 16:22
Grindeanu, în Dâmbovița: Contractul pentru modernizarea DN7 Bâldana - Titu poate fi semnat în ianuarie

Pe 20 decembrie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului ”Proiectare şi Execuţie Lărgire la 4 benzi a DN 7 Bâldana-Titu km 30+950 – 52+350”.

Noul ofertant declarat câstigător este Asocierea Cosedil Spa – Chirulli Andrea Impresa Individuale – S.C. Total Road S.R.L. – S.C. Bit Invest S.R.L., cu preţul de 242,36 milioane de lei fără TVA. Durata contractului este de 26 de luni (6 luni perioada de proiectare şi 20 de luni perioada de execuţie a lucrărilor). Perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

Lucrările de lărgire la 4 benzi se vor executa pe o lungime de 21,40 km.

Grindeanu a prezentat detalii și despre alte proiecte din județul Dâmbovița.

„Acum la Consiliul Județean Dâmbovița. Discut cu parlamentarii și autoritățile locale despre dezvoltarea infrastructurii din județ. Concret, discutăm despre modernizarea DN71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia. Am reluat procedura și anul viitor semnăm contractul”, a scris Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Mai exact, pentru sectorul Bâldana – Târgoviște va fi trimisă spre avizare documentația pentru licitație în ianuarie anul viitor. De asemenea, tot luna viitoare urmează să fie depuse ofertele pentru Târgoviște – Sinaia, potrivit calendarului anunțat de Grindeanu.

CITEȘTE ȘI: CNAIR reziliază contract de peste jumătate de miliard de lei pentru modernizarea unui DN, după ce Drulă a trimis Corpul de Control

„Dorim să descentralizăm anumite lucrări, printre care și Variantele Ocolitoare. În județul Dâmbovița vorbim despre Variantele Ocolitoare Târgoviște, Pucioasa-Fieni și Găești”, a detaliat ministrul Transporturilor.

El a explicat că atoritățile locale se vor ocupa de bunul mers al acestor obiective iar cei de la MT vor plăti. „Este clar că, la ora actuală, CNAIR și-a depășit capacitatea de gestionare a proiectelor, care sunt foarte multe”, a mai spus Grindeanu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri......
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...