Grindeanu: La începutul anului viitor va începe efectiv execuţia drumului dintre Piteşti şi Craiova

Economica.net
07 04. 2017
grindeanu_675849302_51938000

După o vizită la Fabrica Ford din Craiova, şeful Executivului a precizat că a discutat cu conducerea acestei companii despre infrastructura din zonă.

‘La sfârşitul lunii mai, documentaţia pentru proiectare plus execuţie (…) va fi finalizată, astfel încât se va putea lansa spre licitaţie. Asta ne face optimişti gândindu-ne la anumite termene. În toamna acestui an, vom avea câştigătorul acestei licitaţii şi cu toate organizările de şantier (…), cea mai lungă perioadă ar fi ca, la începutul anului viitor, să înceapă efectiv execuţia drumului dintre Piteşti şi Craiova’, a declarat Grindeanu.

Potrivit premierului, acest drum este ‘extrem de important’ atât pentru Ford şi pentru celelalte companii din Craiova, dar şi pentru oameni