Grindeanu: Ministerul Transporturilor va termina toţi banii europeni din POIM, cu 6-7 luni înainte de termen

Ministerul Transporturilor va cheltui toţi bani europeni din Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 cu 6-7 luni mai devreme decât sfârşitul anului viitor, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, scrie Agerpres.
AGERPRES - Dum, 07 aug. 2022, 13:51
Grindeanu: Ministerul Transporturilor va termina toţi banii europeni din POIM, cu 6-7 luni înainte de termen

„Să ştiţi că este pentru prima dată când, undeva la jumătate a anului viitor, Ministerul Transporturilor, cel pe care îl păstoresc, va termina toţi banii europeni, cu 6-7 luni înainte de termen. Vorbim de POIM, exerciţiul bugetar 2014- 2020, care are acea regulă de N + 3, deci cheltuiţi până la sfârşitul anului 2023. Este pentru prima dată când aceşti bani nu doar că vor fi cheltuiţi toţi, ci se vor termina mai repede decât sfârşitul anului viitor”, a precizat Grindeanu, la Prima TV, scrie Agerpres.

El a subliniat că a solicitat Comisiei Europene ca banii alocaţi României pe alte domenii şi care nu vor fi cheltuiţi să fie transferaţi către Ministerul Transporturilor, precizând că este optimist în privinţa aprobării acestei solicitări, care se ridică la circa 500 de milioane de euro.

„Eu vreau să folosesc ultimele luni ale anului 2023 şi am trimis cerere către Comisia Europeană, din banii alocaţi României pe alte domenii şi care nu vor fi cheltuiţi, pentru că nu toate domeniile vor sta aşa cum va sta Ministerul Transporturilor, mă refer la cheltuirea banilor europeni, eu îmi doresc ca din acea sumă să mai transferăm în jur de 500 milioane de euro ca să mai pot să finanţez câteva proiecte până la sfârşitul anului 2023. Am transmis acea cerere, sunt optimist că va fi acceptată, astfel încât să folosim la maximum această resursă”, a adăugat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
După discuția dintre Trump și Putin, Rusia a lansat atacuri aeriene contra infrastructurii civile ucrainiene
După discuția dintre Trump și Putin, Rusia a lansat atacuri aeriene contra infrastructurii civile ucrainiene
Rusia a lansat marți seară atacuri aeriene împotriva infrastructurii civile din Ucraina, care au lovit printre altele un spital, a scris pe Telegram președintele ucrainean Volodimir Zelenski,......
În 10 ani, fostul președinte, Iohannis, a efectuat zboruri speciale de 113 milioane de lei
În 10 ani, fostul președinte, Iohannis, a efectuat zboruri speciale de 113 milioane de lei
Administrația Prezidențială a desecretizat marți seara situația costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru ...
Randamentul obținut de investitoarele Revolut în 2024 a fost cu 2,6% mai mare decât al bărbaților. Numărul conturilor de investiții deschise de românce a crescut cu 90%
Randamentul obținut de investitoarele Revolut în 2024 a fost cu 2,6% mai mare decât al bărbaților. Numărul conturilor ...
Revolut Invest Raport arată că în 2024, femeile din Europa au luat decizii investiționale mai potrivite decât bărbații, ...
Anunț pentru toți șoferii. Decizie UE: Cine va plăti pentru accidente  în caz că apar probleme cu firma de RCA. Avantajul primit în România de Hellas Direct, Axeria, Dallbogg sau Anytime
Anunț pentru toți șoferii. Decizie UE: Cine va plăti pentru accidente în caz că apar probleme cu firma de RCA. Avantajul ...
Societățile care vând RCA pe piața din România fiind autorizate și supravegheate în alte țări ale Uniunii Europene ...